Judecătorul sindic de la Tribunalul București a admis cererea de ieșire din insolvență formulată de către DINAMO 1848 S.A.!
Cei patru ani și două zile de „PURGATORIU”, care au însemnat inclusiv retrogradarea în Liga 2, s-au încheiat astăzi, 23 iunie 2025!
„Admite cererea
Solutia pe scurt: Aprobă raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar RTZ& PARTNERS SPRL – Filiala Bucureşti. În temeiul art.175 alin. 1 din Legea nr.85/2014 închide procedura insolvenţei debitorului DINAMO 1948 S.A., cu reinserţia acestuia în circuitul economic.
În temeiul art.180 din Legea nr.85/2014 descarcă administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură. În baza art.179 din Legea nr.85/2014 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Bucureşti şi Oficiului Registrului Comertului Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. Executorie.
Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 23.06.2025 Document: 23.06.2025”.
Acum, șefii lui Dinamo au posibilitatea de a întocmi actele necesare obținerii licenței sportive pentru participarea în cupele europene în ediția 2026-2027!