Din Voleu

Breaking// Laszlo Balint a părăsit-o pe Oțelul Galați!/ Cristi Munteanu a anunțat că a demarat negocierile pentru numirea unui nou antrenor

Published on

Tehnicianul Laszlo Balint și-a prezentat demisia de la Oțelul Galați, după înfrângerea echipei în primul meci din play-out, pe propriul teren, contra FK Csikszereda, scor 2-3.

Informația a fost confirmată de Cristi Munteanu, președintele grupării gălățene, care a declarat că are deja doi antrenori în vedere și au început discuțiile, iar până la jumătatea săptămânii viitoare va apărea anunțul oficial în privința noului tehnician, notează digisport.ro.

„Suntem în discuții cu doi antrenori și sperăm ca până marți-miercuri să luăm decizia. (n.r. dacă sunt români) Nu pot să vă răspund. A fost decizia lui Laszlo Balint, nu am putut să-l întorc. Am respectat-o, îl apreciez prea mult ca antrenor și ca om.

A făcut lucruri extraordinare la noi, dar, dacă dânsul a luat această decizie, nu avem ce să facem. Un antrenor extraordinar de bun.

Dacă ne uităm la meciul de aseară, că aici a fost și supărarea domnului Balint, am avut jumătate de echipă indisponibilă. Pedro Nuno, Zivulic, Iacob, Bană, Zhelev. Am marcat două goluri, am lovit bara. A fost multă frustrare. Am folosit jucători care au debutat aseară. Csikszereda este o echipă foarte bună, dar am dominat jocul.

Jucătorii au avut atitudine, dar nu a fost să fie. Echipa joacă, are ocazii. Altfel ar fi stat lucrurile aseară dacă aveam lotul valid. Ne-a lipsit și șansa”, a spus Cristi Munteanu, pentru digisport.ro.

Oțelul Galați ocupă locul 4 în ierarhia play-out-ului, cu 21 de puncte.

SuperLiga – Play-out/ Oțelul – Csikszereda 2-3/ Start prost de mini-campionat pentru gălățeni/ Rezumat Video/ Victorie importată obținută de ciucani

Programul și Rezultatele Etapei 1 – Play-off/out:

Vineri, 13 martie

Play -out/ UTA Arad – FC Hermannstadt 3-2/ Tiberiu Căpușă (2), Alexandru Benga (6), Alin Roman (53) – Aurelian Chițu (59), Sergiu Buș (90+2)

Play -off/ Universitatea Craiova – FC Argeș 0-1/ Adel Bettaieb (26)

Sâmbătă, 14 martie

Play-out/ Oțelul Galați – FK Csikszereda Miercurea Ciuc 2-3/ Ne Lopes (15), Conrado (90+4 – penalty) – M. Eppel (8), Kleinheiseler (50), Jebari (62)

Play-off/ FC Rapid – Dinamo București 3-2/ Dina Grameni (39) , Claudiu Petrila (67), Vulturar (85) – Danny Armstrong (9 – penalty), Cătălin Cîrjan (47)/ Eliminat: Matteo Duțu (90+3)

Duminică, 15 martie

Play-out/ Ora 15.00 Farul Constanța – Petrolul Ploiești

Play-out/ Ora 20.30 FCSB – FC Metaloglobus București

Luni, 16 martie

Play-out/ Ora 17.30 FC Botoșani  – Unirea Slobozia

Play-off/ Ora 20.30 Universitatea Cluj – CFR 1907 Cluj

Programul Etapei 2 – Play-off/out:

Joi, 19 martie

Play-off/ Ora 20.30 Dinamo București – Universitatea Craiova

Vineri, 20 martie

Play-out/Ora 19.00 FCSB – UTA Arad

Play-off/ Ora 21.45 CFR 1907 Cluj – FC Rapid

Sâmbătă, 21 martie

Play-out/Ora 15.00 FC Metaloglobus București – Petrolul Ploiești

Play-out/Ora 17.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Farul Constanța

Play-off/ Ora 20.30 FC Argeș – Universitatea Cluj

Duminică, 22 martie

Play-out/Ora 19.00 FC Hermannstadt – FC Botoșani

Luni, 23 martie

Play-out/Ora 20.30 Oțelul Galați – Unirea Slobozia

 

Popular Posts

Exit mobile version