Impresarul Cătălin Sărmășan, originar din Oradea și ex- ziarist sportiv, a fost aspru sancționat de Federația Română de Fotbal, după ce Departamentul de Integritate a finalizat o anchetă amplă.
Potrivit informațiilor oferite de Prosport, agentul ar fi activ pe o platformă de pariuri din străinătate încă din 2012.
Volumul jocurilor este impresionant: peste 5.000 de evenimente și un rulaj de două milioane de euro în ultimii cinci ani. Mai grav este că biletele ar fi inclus meciuri din competițiile interne, precum Liga 1, Liga 2, a 3-a sau Cupa României, exact acolo unde evoluează fotbaliștii pe care îi reprezintă., notează și sport.ro.
Comisia de Disciplină și Etică a FRF a anunțat sancțiunea oficială, măsura nefiind una definitivă, putând fi atacată la Comisia de Recurs.

Cătălin Sărmășan – foto – debanat.ro
„În temeiul art. 60.5 din RD al FRF cu aplicarea art. 60.1 pct. 2 din RD al FRF, sancționarea pârâtului Sărmășan Cătălin – Viorel cu măsura interzicerii oricărei activități legale de fotbal pentru 1 (un) an și penalitate sportivă de 150.000 lei”, este decizia Comisia de Disciplină și Etică din cadrul FRF.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 9 minute agoSuperLiga// Live Text – Farul – Universitatea Craiova 1-0/ Ișfan a deschis scorul în minutul 6!
SE JOACĂ ACUM! Constănțenii au câștigat șase dintre precedentele zece dueluri directe din principala...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 4 ore agoFCSB, aproape de a realiza un nou transfer/ MM Stoica negociază cu jucătorul, după ce Oțelul a acceptat noua ofertă
Cu opt zile înaintea închiderii perioadei de mercato, FCSB este decisă să-și întărească lotul...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 6 ore agoCristiano Bergodi spune că U Cluj e pe un drum foarte bun: „Suntem competitivi, sunt mulțumit de joc!”
U Cluj a urcat pe locul 5 în ierarhia SuperLigii, cu 39 de puncte,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoCostel Gâlcă, surprins de înfrângerea suferită în fața U Cluj: „Nu mă așteptam să pierdem”
Rapid București a suferit o grea înfrângere pe teren propriu în fața U Cluj,...
By Ultras24



