Miercuri, 28 februarie, conducerea clubului „alb-vișiniu” a anunțat că partida cu FCSB, din cadrul ultimei runde a sezonului regular 2023/2024, se va disputa în Giulești.
După nici 24 de ore, Dan Șucu – acționar majoritar Rapid – a declarat că va face tot posibilul pentru a muta meciul cu FCSB pe Arena Națională, unde, consideră el, echipa ar urma să fie susținută de peste 40.000 de fani.
Omul de afaceri anunță că suporterii rivalei FCSB ar urma să primească o întreagă peluză, nu doar 5% din capacitate, așa cum prevede regulamentul.
„Am avut o ședință chiar acum cu toți colegii mei și am hotărât clar să facem tot ce este omenește posibil să jucăm meciul pe Arena Națională. Sunt doar piedici birocratice, dar sunt convins că vom reuși să le depășim și sper ca până diseară să închidem tot, iar marele meci cu FCSB să se joace pe Arena Națională. Așteptăm, din cererile care sunt, spre 40.000 de suporteri giuleșteni.
Sunt convins că stadionul va fi arhiplin și așteptăm toată suflarea rapidistă să vină și să ne încurajeze. Noi vrem să plece civilizația din partea noastră și să nu mai pățim ceea ce s-a întâmplat la meciul cu Dinamo când într-un dispreț total galeria noastră a fost pusă unde a fost pusă și nu a putut să încurajeze echipa. Vă dați seama ce situație unică în fotbal, galeria a trebuit să se ducă pe Stadionul Giulești și de acolo să le țină pumnii și sî încurajeze băieții.
De abia așteptăm această partidă și sperăm să fie un spectacol pentru tot ceea ce înseamnă fotbalul românesc. Noi venim și întindem mâna și le spunem celor de la FCSB că respectul trebuie să fie reciproc. În ceea ce ne privește, noi vrem să promovăm civilizația și au o întreagă peluză ca să vină și suporterii lor să își încurajeze echipa. Hai, Rapidul! Sperăm într-o mare victorie împotriva FCSB-ului”, a spus Dan Șucu, pentru Fanatik.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ o oră agoIoan Varga l-a „distrus” pe Dan Petrescu: „Tu încontinuu furi curent. M-am săturat să-l aud cum se plânge la fiecare meci. Să aibă bagajele pregătite!”
CFR Cluj a remizat, în deplasare, cu Politehnica Iași, scor 1-1, într-o partidă din...
-
Din Voleu
/ 2 ore agoNews FCSB// Gigi Becali le-a mărit salariile la cinci jucători!
Gigi Becali a anunțat că a mărit salariile la cinci dintre jucătorii de bază...
By Ultras24 -
Baschet
/ 2 ore agoNews Baschet// CSO Voluntari a câștigat Trofeul Cupa României/ CSM Oradea, la a opta finală pierdută din tot atâtea jucate!
CSO Voluntari a cucerit Trofeul Cupa Tomâniei la baschet masculin, după ce a învins-o...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 14 ore agoSuperLiga// FC Buzău vs. FCSB 0-2/ Rezumat Video/ Campioana și-a asigurat prezența în play-off!
FCSB s-a calificat matematic în play-off-ul SuperLigii, după succesul obținut, în deplasare, contra FC...
By Silviu Coman
Cele mai citite


