Din 1 ianuarie 2026, stadionul Rapid își va schimba denumirea după ce clubul giuleștean a încheiat contractul cu Superbet, sponsorul oficial al Superligii.
Contractul a fost semnat pentru trei ani, 600.000 de euro/ anual, iar meciul cu Oțelul Galați, scor 0-2,disputat în runda 20 a SuperLigii, a fost ultimul disputat pe „Superbet Arena.”
Începând din 2026 arena se va numi stadionul „Giulești”!
La începutul lunii iulie, Casa de pariuri Superbet a amenințat că nu se va mai implica în sportul românesc din cauza măsurilor fiscale care au un impact uriaș asupra companiei.

„În anul 2024, Superbet a plătit peste 410 milioane de euro la bugetul de stat, iar în primele cinci luni din 2025 nu mai puțin de 200 de milioane de euro. Aceste sume reprezintă mai mult decât alocările anuale ale unor ministere întregi, precum Ministerul Economiei, Ministerul Cercetării sau Ministerul Turismului.
Totodată, Superbet a fost principalul sponsor din sportul românesc: SuperLiga, la masculin și feminin, șapte cluburi din prima ligă, turnee de tenis, automobilism, sporturi de contact, minifotbal și șah.
După ultimele măsuri, Superbet intenționează să își retragă implicarea în sportul românesc”, se arăta într-un comunicat transmis de oficialii companiei de pariuri.
Fotbal Intern
Liga 3 – Rezultatele partidelor disputate în etapa a 3-a
Fotbal Intern
Oficial// Un jucător portughez s-a întors în SuperLiga
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 40 de minute agoOțelul a ajutat-o pe „U” să dreagă busuiocul, după rușinea din Bănie/ „U” Cluj vs Oțelul 3-0/ Video Goluri/ Bergodi, neliniștit și după victorie!
„U” Cluj a învins-o pe Oțelul Galați, scor 3-0, într-un meci plictisitor, purtat într-un...
-
Fotbal Feminin
/ 7 ore agoFotbal Feminin – Rezultatele înregistrate în SuperLiga, Liga 2 și Liga 3
Duminică, 13 septembrie, s-au disputat partidele din cadrul competițiilor feminine de fotbal – SuperLiga,...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 11 ore agoCorvinul revine în județ, mai aproape de casă!/ Partida cu CSU Craiova a fost ultima pe „Francisc Neuman” – Arad!
Corvinul Hunedoara a pierdut primul meci în calitate de echipă gazdă în acest sezon...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 23 de ore agoCraiova a muncit mult pentru cele 3 puncte/ Corvinul vs. CSU Craiova 0-1/ Video Gol/ Campioana a urcat pe podium
La Arad, pe arena „Francisc Neuman”, Universitatea Craiova a învins-o, la limită, pe nou-promovata...




