Oficialii clubului Dinamo București, cu președintele Andrei Nicolescu în frunte, s-au întâlnit cu reprezentanții suporterilor, pentru aplanarea conflictului iscat de adoptarea noii sigle.
Varianta președintelui Nicolescu nu este pe placul ultrașilor dinamoviști, care o consideră inadecvată, în totală contradicție cu istoria și valorile clubului.
La finalul discuțiilor, ambele părți au transmis comunicate de presă!
„Reprezentanții suporterilor și oficialii clubului Dinamo s-au întâlnit si au convenit că procesul de rebranding era necesar pentru a obține independența față de terți.
Procesul de redefinire a noii identități va continua într-un grup de lucru mixy, iar în săptămânile următoare vor fi selectate agențiile cărora li se vor transmite caietele de sarcini.
Dorința comună este obținerea unei identități vizuale care să reprezinte istoria și idealurile clubului Dinamo și ale suporterilor săi”,este comunicatul conducerii clubului Dinamo.
Ultrașii de la PeluzaCătălin Hîldan (PCH) au venit cu un anunț după întâlnirea cu reprezentanții clubului. Suporterii au transmis că vor continua parțial protestul.
Ultrașii de la PCH vor intra pe stadion la meciul cu CFR Cluj, de sâmbătă, 16 mai, ora 21.00, însă doar din minutul 10. Aceasta va fi „procedura” până când sigla va fi oficial schimbată.
„Peluza Cătălin Hîldan își menține poziția de dezacord total față de sigla prezentată săptămâna trecută.În acest sens, vom adopta o formă de protest care se va manifesta în mod continuu, până când noua siglă va fi schimbată oficial. Astfel, am decis următoarele:
Ne vom întoarce pe stadion începând cu următorul meci, cel cu CFR Cluj, de sâmbătă, ora 21:00, jucat pe Arcul de Triumf.
Intrarea în peluză se va face începând cu minutul 10 al partidei; până în acel moment, peluza va fi lăsată goală.
foto ultras24.ro – captură Digi Sport TV
Toți dinamoviștii care intră în Peluza Cătălin Hîldan vor trebui să respecte aceste reguli, pentru a crea un spirit unitar care să asigure continuitatea identității clubului. Suntem alături de toate celelalte grupuri în această luptă, indiferent de forma de protest adoptată”, este comunicatul PCH.
Programul celor trei partide din play-off – etapa 9:
Vineri, 15 mai
Ora 20.30 FC Argeș – FC Rapid
Sâmbătă, 16 mai
Ora 21.00 Dinamo – CFR 1907 Cluj
Duminică, 17 mai
Ora 20.30 CSU Craiova – U Cluj
Clasament Play-off – Etapa 8
#
Club
Meciuri
Victorii
Egal
Înfrângeri
Golaveraj
+/-
Puncte
1
CSU Craiova
8
5
1
2
7-6
1
46
2
U Cluj
8
6
0
2
12-5
7
45
3
CFR Cluj
8
4
2
2
7-6
1
41
4
Dinamo
8
3
2
3
12-11
1
37
5
FC Rapid
8
1
1
6
6-12
-6
32
6
FC Argeş
8
1
2
5
3-7
-4
30
Programul celor cinci partide din play-off – etapa 9:
Duminică, 17 mai
Ora 18.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FC Botoșani
Luni, 18 mai
Ora 20.30 Farul Constanța – FC Metaloglobus București