În prima partidă a rundei a 5-a din play-off-ul SuperLigii ediția 2024/2025, U Cluj a învins-o, în deplasare, pe Rapid București, scor 2-0. Golurile victoriei au fost marcate de Ovidiu Bic (44) și Issouf Macalou (78).
În urma acstui succes, al doilea din turul fazei play-off, „Șepcile roșii” au acumulat 32 de puncte și ocupă poziția a 4-a în clasamentul SuperLigii.
- Transferul atacantului ivorian de bandă lateral dreapta este cu titlu definitiv și va fi plătit de clubul clujean prin bonusuri și procente!
La flash-interviul de după partidă, Alex Chipciu a vorbit și despre golul marcat de Macalou, în urma unei acțiuni declanșată de la mijlocul terenului.

Foto – facebook.com/FCUCluj
„Macalou e foarte bun, are calitate mare, probabil mai durează puţin până se adaptează cu stilul nostru de joc, cu cerinţele antrenorului.
Cred că ne va ajuta şi mai mult în curând, el până acum a avut probleme cu viza.
Îl aveam adversar la antrenamente, el juca mijlocaş dreapta, eu eram fundaş stânga şi mă nenorocea în fiecare zi.

Foto – facebook.com/FCUCluj
Abia aşteptam să intre să îi omoare şi pe alţii. A arătat cu Dinamo şi cu Rapid că e foarte puternic” , a declarat Alex Chipciu, la finalul meciului din Giulești, preluat de sport.ro.
De citi și alte materiale:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoFRF a stabilit programul noului sezon de Liga 3 – ediția 2026/2027
Federația Română de Fotbal a stabilit joi, 20 august 2026, prin tragere la sorți,...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 5 ore agoBreaking// CFR Cluj a intrat în insolvență!/ Vezi decizia Tribunalului Comercial Cluj!
Tribunalul Comercial Cluj a admis cererea CFR Cluj şi a deschis procedura de insolvenţă....
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 6 ore agoDaniel Paraschiv nu a încheiat socotelile cu Rapid!/ Ședințele C.N.S.L. nu se țin fără prezența UTA Arad!
Atacantul Daniel Paraschiv s-a despărțit definitiv de clubul spaniol Real Oviedo, după scurtul stagiu...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 7 ore agoCFR Cluj, în fața insolvenței, dar și a FIFA!
Tribunalul Comercial Cluj va decide astăzi, 20 august, forma juridică a CFR Cluj, dacă...
By Ultras24




