Adrian Mutu, antrenorul celor de la Petrolul Ploiești, a fost chemat la ședința Comisiei de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, din cauza declarațiilor date la adresa arbitrajului pe care le-a făcut la finalul meciului cu UTA, scor 0-1, dar și în cadrul conferinței de presă, premergătoare partidei cu CFR Cluj, jucată în deplasare și pierdută cu 0-2.
Tehnicianul „lupilor galbeni” a reclamat arbitrajul la finalul partidei cu UTA Arad, unde centralul Sebastian Colțescu a decis anularea a două goluri, ambele marcate de Gicu Grozav, însă nu înainte ca VAR-ul să intervină pentru vizionarea celor două faze controversate.
„Din păcate, s-a întâmplat ce s-a întâmplat la meciul cu Arad de acasă. Practic, ni s-au luat șansele la play-off! Am fost chemat și la Comisie pentru declarațiile pe care le-am dat. Trebuie să mă duc acolo.
Pătăm imaginea fotbalului românesc prin declarațiile pe care le-am dat. În comunicat așa a apărut. Noi suntem cei care pătăm imaginea fotbalului, nu cei care își bat joc de munca noastră.
E de râs, nu? În loc să luăm medalii pentru ceea ce am făcut pentru fotbalul românesc, ei ne cheamă la comisii când dăm o declarație. Poate a fost puțin cu punctul pe «i» și a fost puțin mai nervoasă, dar acesta a fost singurul lucru pe care l-am putut face ca să ne apărăm clubul și munca.

Normal ar trebui ca oamenii care au greșit să plătească, să vedem și noi pedepsele pe care le primesc. În schimb, toată lumea se face că plouă și nu se întâmplă nimic, pe când noi suntem chemați la comisii.
E normal că adevărul doare, dar în loc să îmbunătățim și în loc să ascultăm ce zic protagoniștii și să se ia măsuri, se întâmplă invers, iau măsuri contra noastră. Vom vedea ce se întâmplă la comisii.”, a declarat Adrian Mutu, potrivit fanatik.ro.
Mutu a preluat-o pe Petrolul în iarnă, când echipa era pe locul șase, dar obținut o singură victorie în șapte meciuri și a ratat orice șansă de accedere în play-off-ul SuperLigii.
De citit și:
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga – Ricardo Sousa (Petrolul Ploiești), desemnat antrenorul echipei ideale a rundei a 7-a/ Rezultate + Clasament + Programul etapei 8
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Portughezul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoDinamo anunță transferul lui Dean Zandbergen!/ Achiziții pe „țeavă” la UTA, Rapid și FCSB!/ Perioada de mercato se închide în 8 septembrie!
La finalul partidei din Giulești, dintre Rapid și CSU Craiova, scor 1-1, din runda...
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoOficial// CFR Cluj l-a vândut pe Aly Abeid!/ Meriton Korenica, pe picior de plecare!
Fundașul Aly Abeid (28 de ani) a părăsit SuperLiga României. CFR Cluj și JS...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 15 ore agoCupa României Betano – Marți, cinci meciuri în faza grupelor – Vezi programul partidelor, pe zile și ore
Start în faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2026/2027. Marți, 1 septembrie, sunt programate...
By Ultras24




