UTA și Universitatea Craiova au oferit sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, un meci dramatic, încheiat la egalitate, scor 3-3, în prima etapă a SuperLigii- ediția 2025/2026.
Universitatea Craiova a condus cu 3-0 până în minutul 81, prin reușitele lui Romanchuk (13), Baiaram (19 – penalty) și Andrei Ivan (49), însă UTA a revenit spectaculos și a înscris de trei ori, grație lui Costache (81 – penalty), Pospielov (90+4) și Alin Roman (90 + 13).
La finalul partidei, Adrian Mihalcea – noul antrenor al textiliștilor arădeni – a anunțat că de luni, 14 iulie, la Arad sunt așteptați un număr neprecizat de jucători, dar aceștia vor veni nepregătiți.
”Am avut acea tresărire de orgoliu. Per total, pe langă punctul obținut, jocul a lăsat de dorit.
Nu mă ascund în spatele unui punct. Mă bucură evoluția bună a celor care au venit. Țuțu, Hrezdac și Padula au intrat bine.
Mai avem nevoie de timp. E început de campionat, e dificil. Vom mai avea astfel de meciuri. I-am felicitat la final pentru că au crezut.

Foto – orangesport.ro
Nu vreau să intru în niciun fel de detaliu. Transferuri trebuie să urmeze, altfel nu vom reuși mare lucru. Vor mai veni jucători săptămâna viitoare, dar nepregătiți.
Ar putea să apară accidentări. Ne vom chinui etapele acestea. E important ca cei din conducere să înțeleagă nevoile noastre”, a spus Adrian Mihalcea, la flash-interviu, preluat de Digi Sport.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoLiga 2 – Rezultatele celor 8 meciuri jucate în prima rundă/ Doar 10 echipe, din 22, au drept de promovare în SuperLiga!
Noul sezon al Ligii 2 Casa Pariurilor debutează azi, 1 august, pe caniculă, însă...
-
Fotbal Intern
/ 19 ore agoSuperLiga – Etapa 3// Oțelul vs. Dinamo 1-1/ Patrick, gol în fiecare etapă!/ Rezumat Video/ Dinamo are nevoie urgentă de fundași centrali!
Oțelul Galați și Dinamo București au încheiat la egalitate, scor 1-1, în al doilea...
By Noval Adrian -
Cupa României 2026/2027
/ 23 de ore agoSuperLiga – Etapa 3// FC Argeș vs. FK Csikszereda 1-0/ Robert Moldoveanu, gol în lacrimi!/ Rezumat Video/ Harghitenii rămân pe zero, la puncte și goluri marcate!
FC Argeș și FK Csikszereda au deschis runda a 3-a a SuperLigii, sezon 2026/2027....
-
Fotbal Intern
/ o zi agoCampionatul Ligii de Tineret începe în 9 august!/ Vezi componența celor două serii și programul primei runde/ Liga Elitelor U17 debutează o zi mai târziu
Campionatul Ligii de Tineret, ediția 2026/2027, va începe în 9 august și adună la...
By Ultras24
Cele mai citite
News Alert// FRF a stabilit "scorul final" al meciului trucat Jiul Petroșani vs. Vulturii Fărcășești: 171 de luni de suspendare, licență antrenor suspendată și amenzi de 375.000 de euro!iulie 28, 2026Ultras24


