UTA s-a luptat frumos și cu folos în Gruia, în fața CFR Cluj, obținând un punct, scor 1-1, în runda a 10-a a SuperLigii.
La finalul meciului, Adrian Mihalcea a ținut să aprecieze rezultat obținut de echipa sa, însă imediat a schimbat discursul. Tehnicianul s-a săturat de remize, vrea și victorii. A invocat Divinitatea și la finalul speach-ului a spus că săptămâna viitoare, cu Csikszereda, jucătorii săi trebuie să facă pe „dracu-n patru” pentru a câștiga.
„Azi cred că am fi putut obține mai mult. A fost un meci bun, echilibrat în prima repriză, cu ocazii de ambele părți. După deschiderea scorului am mai avut două oportunități de a marca.
Puteam să interpretăm altfel la golul primit, după care jocul s-a liniștit. Este un punct câștigat contra vicecampioanei, lucru pozitiv.
Neapărat trebuie să legăm victorii. Cu egalurile nu facem nimic, e frustrant. Muncim, reușim să facem lucrurile bune, dar parcă ne lipsește ceva. Cuvântul de ordine a fost curajul astăzi. L-am avut în multe momente.
Arătăm de multe ori ca o echipă mică, ne e teamă de ceva, se întâmplă când suntem conduși și avem acea reacție, ori când conducem. E vina mea că am tot zis la un moment dat că vrem să avem egaluri până la final. Să mă ierte Dumnezeu, vreau și victorii!
Nu știu dacă lumea a devenit mai pretențioasă la Arad. De fiecare dată, după seria bună de rezultate și cu victorii, poate își doresc mai mult. Le-am spus că nu putem dintr-o dată.

Foto – Adrian Mihalcea – LPF.ro
Am ajuns la 10 meciuri și avem o singură înfrângere, este un lucru bun, există emulație la Arad. Avem o relație extraordinară cu suporterii, sincer îi aștept la meciul de acasă cu Csiksereda, trebuie neapărat să facem pe dracu-n patru să câștigăm”, a declarat Mihalcea, la Prima Sport 1.
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano – Au fost stabilite cele 24 de partide din Turul 3!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa României 2026/2027
/ 3 ore agoCupa României Betano – Au fost stabilite cele 24 de partide din Turul 3!
Miercuri, 12 august 2026, de la ora 17:30, sunt programate partidele din turul al...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 4 ore agoLiga 2 Casa Pariurilor – Etapa a doua se desfășoară pe parcursul a 3 zile/ Primul meci al rundei se joacă vineri, între Unirea Slobozia și Gloria Bistrița
Liga 2 Casa Pariurilor programează în acest weekend – 7-9 august – partidele din...
By Ultras24 -
Rugby
/ 7 ore agoTrei „Stejari” au devenit oficial cetățeni români
Trei dintre componenții echipei naționale de rugby a României – Fonovai Tangimana (39 de...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoOficial// Adi Chică-Roșă rămâne să joace în SuperLiga României
Pus pe liber de Petrolul Ploiești, Adi Chică-Roșă nu a rămas fără echipă în...
By Ultras24



