Echipe Nationale

Adrian Iencsi, desemnat de FRF selecționerul naționalei U20 a României!

Published on

În cursul zilei de azi, 5 august, Federația Română de Fotbal a anunțat instalarea lui Adrian Iencsi în funcția de selecționer al reprezentativei U20 a României. Acesta va ocupa locul lăsat vacant de Costin Curelea, numit selecționer al naționalei U21 în prima jumătate a lunii iulie.

Fostul fundaș cu 30 de meciuri la reprezentativa de seniori a României a evoluat, de-a lungul carierei, printre altele, la Rapid București (1997-2004, 2009-2010), club cu care a câștigat două titluri naționale, două Cupe și două Supercupe, dar și în străinătate, la Spartak Moscova, câștigând o Supercupă a Rusiei.

Retras ca jucător în 2012, acesta a început în același an activitatea pe banca tehnică. A fost antrenor la formații precum Corvinul Hunedoara, Pandurii Târgu Jiu sau Rapid București.

„Sunt onorat și recunoscător pentru încrederea pe care Federația Română de Fotbal mi-a acordat-o prin această numire. Preluarea funcției de selecționer al echipei naționale U20 reprezintă o mare responsabilitate, dar și o provocare pe care o accept cu entuziasm și determinare. Obiectivul meu principal este să contribui la dezvoltarea tinerilor jucători și să pregătim împreună o generație competitivă, gata să facă pasul către prima reprezentativă. Sunt convins că, prin muncă, disciplină și spirit de echipă, vom reuși să construim un grup puternic și unit”, a declarat Adrian Iencsi, potrivit site-ului FRF.

În sezonul 2025-2026 de Elite League U20, România U20 va fi alcătuită de fotbaliști ai generațiilor 2005 și 2006. În stagiunea viitoare, această reprezentativă va debuta în luna octombrie cu o dublă contra Cehiei U20, ambele partide urmând să aibă loc pe teren propriu.

În luna noiembrie, băieții lui Adrian Iencsi vor juca cu Portugalia și Germania, ambele partide fiind organizate în deplasare. Sezonul se va încheia pentru tricolorii U20 în martie 2026 cu meciuri contra reprezentativelor similare ale Elveției și Poloniei.

Popular Posts

Exit mobile version