Helmut Duckadam a murit azi, la doar 65 de ani. Eroul de la Sevilla ’86 al fotbalului romănesc se afla internat la Spitalul Militar. Decesul s-a înregistrat azi dimineață.
Helmut Duckadam a avut mai multe probleme de sănătate în ultimii ani. În urmă cu aproximativ trei luni, fostul portar a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord deschis, din cauza problemelor cardiace.
Federația Română de Fotbal a anunțat organizarea momentului de reculegere, care se va ține înaintea partidelor din această etapă și din următoarea, în cadrul tuturor competițiilor organizate de FRF: Cupa României, Liga 2, Liga 3, la meciurile echipelor naționale feminine de senioare și Under 19, precum și în partidele din Superliga României.

„Astăzi, fotbalul românesc a pierdut o legendă, iar noi, toți cei care iubim acest sport, am pierdut un model. Helmut Duckadam nu a fost doar un portar excepțional, ci un simbol al imposibilului transformat în realitate.
Prin prestația sa eroică de la Sevilla, a înscris România pe harta fotbalului mondial. Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa și către cei care l-au iubit și respectat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să îl odihnească!„, a transmis FRF.
„Hemut Duckadam, eroul celei mai mari performanțe din istoria fotbalului românesc, a încetat din viață la vîrsta de 65 de ani.
Născut pe 1 aprilie 1959, la Semlac, în județul Arad, Duckadam a început fotbalul la echipa locală, l-a continuat la Constructorul Arad, UTA și, din 1982, s-a transferat la Steaua București, cu care a intrat în istorie, apărând patru lovituri de departajare în finala Cupei Campionilor Europeni – 1986.
Liga Profesionistă de Fotbal transmite sincere condoleanțe familiei greu încercate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa României 2026/2027
/ 4 ore agoCupa României Betano 2026/2027 – faza regională – Rezultatele ultimei runde + clasamente + programul finalelor
Miercuri, 15 iulie, s-au disputat partidele etapei a treia din grupele Cupei României Betano...
By Ultras24 -
Europa League
/ 6 ore ago”U” Cluj vs. Dinamo Kiev, Live Text, 20.30/ Cine se califică vede Salonicul!/ Peste 21.000 de bilete vândute!
”U” Cluj va încerca în această seară de joi, 16 iulie, de la ora 20.30,...
-
Champions League
/ 18 ore agoChampions League – turul 1 preliminar/ CSU Craiova vs. ML Vitebsk 1-0/ Succes obținut în prelungiri
Universitatea Craiova s-a calificat în turul doi preliminar din UEFA Championa League, după două...
-
Fotbal Feminin
/ o zi agoLiga 1 Feminin – Unirea Alba Iulia a picat examenul de certificare/ Rapid și Craiova Maxima vor evolua în primul eșalon/ News Liga 2& 3 Feminin
Se cunosc cele 8 formații care vor evolua în Campionatul Național Liga 1 Feminin,...
By Ultras24
Cele mai citite
Exclusiv - Liga 2 - A fost stabilită data tragerii la sorți a țintarului noii ediții de campionat!/ FC Hermannstadt, șanse infime să ia startul!iulie 14, 2026Codin Samoila

