Un suporter al Petrolului Ploiești, Octav Preda, responsabil cu marketingul clubului (!), afirmă că omul de afaceri turc Serhan Cetinsaya este foarte aproape să investească la clubul prahovean.
Serhan Cetinsaya este același businessman care, într-o noapte de noiembrie 2023, a visat că urmează să investească la Universitatea Cluj.

SERHAN CETINSAYA: „VAR BI HAYALIMIZ/ AVEM UN VIS!”
Acum, visul lui s-ar fi mutat la Ploiești!
„Am aflat așa, deși informația (ȚINUTĂ, CA DE OBICEI, LA SECRET DE UNII) are deja o zi vechime: afaceristul turc Serhan Cetinsaya (32 de ani), cu afaceri în multiple domenii de activitate (transport, turism, imobiliare etc…), fost membru important în board-ul Beşiktaş JK Istanbul, S-A ÎNȚELES VERBAL cu conducerea clubului, pentru a prelua Petrolul!

Evident, mai trebuie SĂ SE SEMNEZE ACTELE, vineri, magnatul fiind așteptat la meci, foarte posibil alături de bunul său prieten, Serhat Guven, fost vicepreședinte al lui Trabzonspor, o forță a Provinciei, în Țara Semilunei.
Evident, mai sunt de pus la punct doar ultimele detalii pentru a se semna.

Se vor negocia poziții, locuri în organigramă, evident că actualii dorind să-și păstreze niște poziții similare în club!
Rămâne de văzut dacă din ecuație o să facă parte și… actualul proprietar, Marian Copilu, plecat ieri, de urgență în Antalya, sub pretextul „e ziua soției, ne relaxăm un pic până duminică!” Ori rămâne, ori suma cu care a contribui LA SALVAREA DE LA FALIMENT în februarie trecut i se va înapoia!
Cetinsaya a încercat să preia și U Cluj, dar din cauza încrengăturilor juridice cu privire la statutul organizatoric al clubului totul a picat. într-un final! ”, a scris Octav Preda, suporter și responsabil cu marketingul Petrolului Ploiești, pe contul personal de Facebook.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 6 ore agoNews Alert// CFR Cluj a scăpat de interdicția la transferuri!
FIFA a ridicat interdicția la transferuri impusă CFR Cluj, iar clubul clujean îi poate...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoOficial// CFR Cluj a anunțat transferul unui mijlocaș central, deși nu-i poate legitima pe ceilalți 8 jucători aduși!
CFR Cluj se află în imposibilitatea legitimării celor 8 jucători aduși în această vară,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoNews Alert – Modificările la Legea 4, promulgate de Nicușor Dan și publicate în Monitorul Oficial – Acestea devin aplicabile din etapa a doua a SuperLigii
Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 15 ore agoSuperLiga – LPF a comunicat programul etapei a 3-a
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat programul etapei a treia a SuperLigii, sezon 2026/2027,...
By Ultras24



