La București, reprezentanții Federației Române de Fotbal s-au întâlnit cu directorii primelor 24 de academii din România, conform clasificării academiilor!
În cadrul întâlnirii, din partea FRF au participat Răzvan Burleanu, Gabriel Bodescu, Vlad Munteanu, Ilie Alexe și antrenorii loturilor naționale de juniori, iar cele 24 de cluburi invitate au fost: Farul Constanța, Csikszereda, FCSB, SSU Politehnica Timișoara, Sport Team București, Ripensia Timișoara, Academia de Fotbal Viitorul Cluj, Universitatea Cluj, Universitatea Craiova, CSA Steaua, FC Voluntari, CFR Cluj, Sepsi OSK, Kids Tâmpa, FC Argeș, UTA Arad, Concordia Chiajna, FC Rapid, Petrolul 52, LPS Iolanda Balaș Soter, LPS Banatul Timișoara, Politehnica Iași, LPS Bihorul Oradea (absent din motive obiective), Dinamo.

Discuțiile au vizat calendarul și activitatea loturilor naționale de juniori pentru anul 2024, dar au fost felicitate și cele 6 cluburi care au participat în proiectul FRF – Club Implementation, realizat în colaborare cu Double Pass.
De asemenea, s-a dat startul proiectului de scouting, după ce s-a semnat un parteneriat cu 12 din cele 24 de academii participante. Astfel, FRF a pus la dispoziție cluburilor acces gratuit pe platformele de scouting Wyscout și HUDL, sesiuni de instruire și o cameră video pentru a filma meciurile din Liga de Tineret și Liga Elitelor U17.

Rapoartele de analiză video și statistică vor fi înregistrate în platforma Wyscout și vor fi disponibile pentru toate academiile aflate în acest program. De asemenea, prin Academia Națională de Fotbal, cele 12 academii vor participa la programe educaționale pentru analiști video, antrenori principali și secunzi.

O primă sesiune de instruire a fost realizată în cadrul întâlnirii de către Owen Griffiths, reprezentant al platformei HUDL. Cele 12 academii care fac parte din proiect sunt: Farul Constanța, Csikszereda, FCSB, Sport Team București, Academia de Fotbal Viitorul Cluj, Universitatea Cluj, Universitatea Craiova, CSA Steaua, CFR Cluj, FC Argeș, UTA Arad, FC Rapid.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoLiga 2 – Etapa a 6-a – Ionuț Chirilă, desființat ca antrenor de Slobozia!/ 38 de goluri înscrise în 9 partide!
Etapa a 6-a a Ligii 2 Casa pariurilor a început vineri, 4 septembrie, la...
-
Din Voleu
/ 14 ore agoTransferul lui Karlo Muhar la FCSB a intrat în stand-by!
FCSB a rezolvat transferurile lui Denis Drăguș și Meriton Korenica, dar nu și pe...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 16 ore ago„Marinarilor” li s-a refuzat un penalty/ Remiză fără goluri, în Gruia, între CFR și Farul/ Declarațiile lui Șumuică și Sabău
CFR Cluj și Farul Constanța au deschis etapa a 8-a a SuperLigii, însă, în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 19 ore agoLiga 2 – Cinci goluri în primul meci al rundei a 6-a/ Rezumat Video/ Slatina a răpus-o pe Chindia în 90+1!
CSM Slatina și Chindia Târgoviște au deschis azi, 4 septembrie, de la ora 17.30,...
By Noval Adrian




