Calificările pentru EURO 2024 s-au încheiat cu bine pentru Naționala României și de astăzi, 24 noiembrie, și până în 22 decembrie tot într-un fotbal o vom ține. Fie că este vorba de Superiligă, fie de Cupa României Betano.
La Sibiu, de la ora 17.30, se dispută primul meci al etapei a 17-a, între FC Hermannstadt și Poli Iași. Partida va fi arbitrată de Istvan Kovacs.
Potrivit LPF.ro, o singură înfrângere au suferit sibienii în ediţia curentă din postura de gazde, 0-1 cu Farul, în chiar prima etapă (15 iulie 2023), în rest au patru victorii şi trei rezultate de egalitate.
Trei succese (3-1 cu Farul, 2-0 cu U Cluj, 2-1 cu FC Voluntari), o remiză (0-0 Dinamo) şi patru înfrângeri este palmaresul înregistrat de ieşeni în campionat pe teren advers.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de 12 ori în principala competiţie internă, de şase ori au câştigat ardelenii, de trei ori s-au impus moldovenii, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.
Primul meci a avut loc pe 26 octombrie 2018, CSM Politehnica – FC Hermannstadt 0-2, goluri înscrise de Hama Tsoumou şi Lucian Dumitriu. Cu acelaşi scor au învins sibienii şi în returul sezonului regulat 2018-2019, pe 3 martie 2019, rezultat în urma căruia oaspeţii au ratat calificarea în play-off.
Întâiul succes din contul moldovenilor: 6 aprilie 2019, FC Hermannstadt – CSM Politehnica Iaşi 0-1, marcator J. Teixeira, dintr-un penalty scos de Sanoh.
Cele mai multe goluri s-au marcat pe 30 iunie 2020, CSM Politehnica Iaşi – FC Hermannstadt 2-3.
Cea mai recentă întâlnire directă din Superliga României: 23 iulie 2023, Poli Iaşi – FC Hermannstadt 1-3 (C. Jatoba / S. Balaure – dublă, G. Iancu).

foto// Știri Botoșani
Tot în această seară, de la ora 20.30, FC Botoșani, singura echipă care nu a câștihgat niciun meci în 16 etape (!), va juca la Ploiești, împotriva Petrolul. Viorel Flueran va fi arbitrul jocului.
Deşi nu au cunoscut gustul victoriei în campionatul actual, evoluţiile botoşănenilor din ultimele două jocuri (1-1 cu Farul, 3-3 cu FC Voluntari) dau speranţe fanilor grupării moldave că echipa este pe drumul cel bun.
Cele două formaţii s-au mai întâlnit de 12 ori în principala competiţie internă, de şapte ori s-au impus ploieştenii, de patru ori au câştigat botoşănenii, iar o partidă s-a terminat la egalitate.
Primul meci a avut loc pe 26 octombrie 2013, FC Botoşani – Petrolul 1-2 (marcatori Hadnagy / Teixeira, Dore).
Întâiul succes din contul moldovenilor s-a înregistrat pe 2 decembrie 2015, FC Botoşani – Petrolul 2-1.
Cea mai mare diferenţă de scor pe prima scenă: 6 februarie 2023, FC Botoşani – Petrolul 5-0, meci la finalul căruia Nicolae Constantin a fost înlocuit pe banca tehnică de Florin Pîrvu.
Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 24 iulie 2023, FC Botoşani – Petrolul 1-1, goluri înscrise de Mihai Roman II, respectiv Gheorghe Grozav.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Rugby
/ 54 de minute agoLiga de Rugby Kaufland – Partide spectaculoase în etapa 4/ Dinamo și Rapid – patru victorii din tot atâtea meciuri
Etapa a patra a Ligii de Rugby Kaufland a programat două derby-uri, la Baia...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 3 ore agoNews Alert// Dan Udrea (Fotbal Show – Prima Sport) a anunțat că FC Argeș nu va lua licența pentru Europa: „FC Argeș nu trebuie luată în calcul din perspectiva europeană – Video – Nu va primi licența. Informația este confirmată din conducerea celor de la FC Argeș!”
Jurnalistul Dan Udrea, realizatorul și moderatorul Fotbal Show – Prima Sport, i-a avut aseară...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoLiga de Tineret și Liga Elitelor U17 – Rezultatele partidelor etapei 10 play-off/out/ Farul „luminează” în ambele categorii de vârstă
Campionatele rezervate juniorilor – Liga de Tineret și Liga Elitelor U17 – s-au reluat...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 7 ore agoPreședintele AFAN îl contrazice pe Daniel Niculae (președinte Hermannstadt): „Strănii au posibilitatea să-și denunțe contractul dacă n-au fost plătiți mai mult de două luni!”
Daniel Niculae, președintele FC Hermannstadt, a declarat la finalul partidei cu Petrolul Ploiești, scor...
By Ultras24




