Zinedine Zidane (54 de ani) a revenit în antrenorat și este începând de azi, 28 iulie 2026, noul selecționer al Franței.
Federația Franceză de Fotbal și Zinedine Zidane au semnat un contract pe patru ani. Zidane își va prezenta întregul staff la începutul lunii septembrie, înainte de primul meci din Liga Națiunilor, în deplasare, cu Turcia.
Forul fotbalistic francez a organziat o conferință de presă cu ocazia numirii lui Zinedine Zidane pe banca tehnică a echipei naționale.
„Mulțumesc Federației și președintelui pentru încrederea acordată, tuturor angajaților FFF; iar dacă totul funcționează atât de bine, este pentru că avem o echipă extraordinară.

Pentru mine, asta este un vis; pot spune că, în acești patru-cinci ani, am primit oferte de la diverse cluburi și le-am refuzat pentru că voiam doar să merg în Franța – era singurul lucru pe care îmi doream să-l fac. Am parcurs tot drumul ca jucător și voi da totul pentru a continua să câștig.

foto – x.com/equipedefrance
Vreau să-l felicit pe Deschamps și pe întreg staff-ul său, bravo pentru tot ce ați realizat. Vrem doar să vedem Franța câștigând și voi pune toată energia mea în această echipă.”, a declarat Ziidane, potrivit Marca.com.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ o oră agoSuperLiga – LPF a desemnat echipa rundei a doua/ Nuno Campos (Dinamo) – tehnicianul etapei!
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Cei...
By Ultras24 -
Fotbal International
/ 2 ore ago„Zizou” este noul selecționer al Franței!
Zinedine Zidane (54 de ani) a revenit în antrenorat și este începând de azi,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoSuperLiga României – Runda a 2-a/ 7 cartonașe roșii și 23 de goluri înscrise/ Vedetele rundei/ Programul etapelor 3 și 4
Etapă cum nu a mai fost alta în SuperLiga României, cu 6 jucători și...
-
Fotbal Intern
/ 15 ore agoSuperLiga – Etapa 2// FC Botoșani vs. Rapid 1-1/ Meci dramatic în nordul Moldovei/ Rezumat Video/ Croitoru și Pașcanu, eliminați de Marian Barbu!
FC Botoșani și Rapid București au remizat, scor 1-1, într-o partidă din runda a...



