Connect with us

Din Voleu

Bogdan Andone critică noile reguli din arbitraj: „O dată este fault, de două ori nu este, nu mai înțelegi nimic!”

FC Argeș a pierdut fără drept de apel partida disputată contra FCSB, scor 0-2, în Ghencea, pe stadionul Steaua, în cadrul primei etape a noului sezon de SuperLiga.

La finalul meciului, Bogadan Andone – tehnicianul vulturilor alb-violeți – a vorbit despre jocul slab făcut de jucătorii săi în prima repriză, dar și despre noile reguli de arbitraj, care le oferă „centralilor” posibilitatea de a arbitra după bunul lor plac.

„Vreau să le mulțumesc suporterilor veniți în număr mare de la Pitești pentru susținere. Și vreau să îmi cer scuze pentru atitudinea din prima repriză. Nu se poate să ne prezentăm așa în prima etapă, este nepermis acest lucru. Vom vedea în zilele următoare cum vor merge lucrurile.

Marea problemă cu sistemul VAR și cu noile reguli este că arbitrii arbitrează cum vor. Le dau dreptate domnilor arbitri să ducă lucrurile în direcția în care vor. O dată este fault, de două ori nu este, nu mai înțelegi nimic. În această seară nu am nimic de reproșat, dar nimeni nu înțelege nimic.

Marian Barbu – foto oltras24.ro – captură video

Deciziile sunt tot timpul la dânșii. Era primul meci, l-am pregătit pentru a câștiga. FCSB a câștigat meritat, experiența și valoarea lor și-au spus cuvântul. Nu am reușit să îi blocăm.

Când am avut situații să intrăm în joc, nu am luat deciziile bune. E greu să faci față FCSB-ului cu Tănase, Bîrligea, Cisotti, Radunović, jucători cu experiență, iar noi cu juniori.

Bogdan Andone – foto – LPF.ro

Cred că toate echipele sunt în aceeași situație. Poate cele care joacă în cupele europene sunt o idee mai bine pregătite mental, dar cred că toate echipele sunt în situația noastră, în căutări, cu schimbări.”, a afirmat Bogdan Andone, la microfonul Prima Sport.

SuperLiga 2026/27 – Etapa 1 – FCSB vs. FC Argeș 2-0/ Victorie la pas obținută de bucureșteni/ Rezumat Video/ Argeșenii, lipsiți de forță ofensivă

Programul și Rezultatele etapei 1:

ETAPA I

Vineri, 17 iulie

FC Voluntari – FC Botoșani 2-2

FCSB – FC Argeș 2-0

Sâmbătă, 18 iulie

Ora 18.30 Oțelul Galați – CFR Cluj

Ora 21.15 Universitatea Craiova – UTA Arad

Duminică, 19 iulie

Ora 17.00 Universitatea Cluj – Farul Constanța

Ora 19.30 Petrolul Ploiești – Dinamo

Luni, 20 iulie

Ora 18.30 Corvinul Hunedoara – FK Csikszereda Miercurea Ciuc

Ora 21.30 FC Rapid  – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Programul etapei a doua:

ETAPA II

Vineri, 24 iulie

Ora 18.30 UTA Arad – Oțelul Galați

Ora 21.30 FC Argeș – Petrolul Ploiești

Sâmbătă, 25 iulie

Ora 18.30 Farul Constanța – Corvinul Hunedoara

Ora 21.30 Dinamo – Universitatea Craiova

Duminică, 26 iulie

Ora 18.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Universitatea Cluj

Ora 21.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FCSB

Luni, 27 iulie

Ora 18.30 CFR 1907 Cluj – FC Voluntari

Ora 21.30 FC Botoșani – FC Rapid

Advertisement Mercato Vara 2026

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Din Voleu