UTA l-a înlocuit pe Florent Poulolo, plecat în această vară la U Cluj, cu Peter Ouaneh (28 de ani, 1,84 metri), fundaș francez de origine congoleză, ultima dată la Stade Lavallois Mayenne FC alias Laval, aflată în liga a doua franceză.
În sezonul precedent, Oauneh a bifat 29 de partide în toate competițiile pentru Laval, însă nu a marcat niciun gol. A semnat un contract pe un sezon cu formația arădeană, cu posibilitatea de prelungire.
„UTA și-a asigurat serviciile fundașului central francez Peter Ouaneh pentru sezonul 2026-2027 competițional, cu posibilitate de prelungire.
În vârstă de 28 de ani, fotbalist francez cu origini congoleze vine la Arad după experiențe importante în fotbalul francez.
În sezonul trecut a bifat peste 2.000 de minute în Ligue 2 pentru Laval.

De-a lungul carierei, fundașul de 1,84 m a evoluat pentru Lorient, Châteauroux, Concarneau și Le Puy și a reprezentat selecționatele de juniori ale Franței, inclusiv la nivel U19”, este comunicatul celor de la UTA.
600.000 de euro este cota de piață a lui Peter Ouaneh, potrivit Transfermarkt.com.
În cursul zilei de vineri, 19 iunie, „Bătrâna Doamnă” l-a transferat pe atacantul cu origini kosovaro-albaneze Ismet Sinani (27 ani), cu junioratul făcut la AC Milan, dar cu un CV destul de subțire.
„UTA și atacantul Ismet Sinani (27 ani) au ajuns la un acord valabil pentru sezonul 2026-2027, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.
Născut la Belluno, în Italia, cu origini kosovaro-albaneze, fotbalistul de 27 de ani este un produs al academiei AC Milan și vine la Arad după o carieră desfășurată în fotbalul italian, unde a evoluat pentru cluburi precum Juve Stabia, Virtus Verona, Legnago, Union Clodiense și AC Bra.

Parcursul său internațional include prezențe pentru selecționatele U17 ale Albaniei și U19 ale Kosovo Bine ai venit la Arad, Ismet!”, se menționează în comunicatul clubului arădean.
150.000 de euro este cota de piață a lui Ismet Sinani, potrivit Transfermarkt.com.
Fotbal Intern
SuperLiga – Etapa a 4-a// Live Text – UTA – Rapid 0-0
Fotbal Intern
SuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 5-a
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 55 de minute agoSuperLiga – Etapa a 4-a// Live Text – UTA – Rapid 0-0
Primul meci a avut loc pe 3 noiembrie 1946, ITA Arad – CFR Bucureşti...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 5-a
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat programul etapei a cincea din sezonul regular al...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoLiga 2 – Etapa a II-a/ Live Text – Unirea Slobozia – Gloria Bistrița 0-3/ Gloria – început perfect de sezon: 6 din 6!/ Rezumat Video
Runda a doua a început furtunos, cu victoria Gloriei Bistrița pe terenul Unirii Slobozia,...
-
Din Voleu
/ 7 ore agoOficial/ „U” Cluj s-a despărțit de Alessandro Murgia/ Mijlocașul italian este dorit de UTA
În cursul zilei de vineri, 7 iulie, „U” Cluj a anunțat că a ajuns...
By Ultras24



