Adrian Mihalcea a purtat o nouă discuție cu Alexandru Meszar, finanțatorul clubului UTA, la finalul căreia a anunțat ă va rămâne pe banca tehnică a echipei și în stagiunea următoare.
„Vom continua încă un an împreună. Am avut o altă discuție cu domnul Meszar, nu am cerut garanții, ci îmbunătățirea sau menținerea acestui nivel al echipei. Mi-a promis că va face tot ce depinde de dânsul și a făcut totul să mă convingă.
Da, vom continua și anul viitor. Au fost mai mulți factori, interni și externi, dar dacă domnul Meszar vrea să detalieze, poate să o facă, eu mă rezum doar a spune că ceea ce a depins de mine s-a făcut pentru a continua.
Știam că sunt probleme financiare, s-au rezolvat și sunt rezolvabile, dar nu asta a primat, nici la mine, nici la băieți, drept dovadă că m-au urmat la Arad.
Nu a fost nimic cu Farul Constanța, am spus că nu am nicio ofertă. Nici CFR Cluj. Sunt mai împlinit sufletește, acum lucrurile discutate trebuie să se și concretizeze.

Dar, discuția cu domnul Meszar, pe lângă alte aspecte, dar nu cel financiar, m-a făcut să continuăm. A contat și sprijinul suporterilor, mă bucur că i-am făcut să își dorească să continuăm.”, a declarat Adrian Mihalcea, potrivit aradon.ro.
Din cauza situației financiare precare, clubul arădean nu a depus documentația necesară obținerii licenței pentru Europa.
Raul Opruț – contract prelungit cu Dinamo!
Fundașul stânga a semnat prelungirea angajamentului cu Dinamo București până în vara lui 2029, deși mai avea contract până la finele sezonului 2020/2027.
„Raul Opruț rămâne câine roșu până în 2029! Suntem bucuroși să anunțăm că Raul și-a prelungit contractul cu Dinamo până la 30.06.2029.
Venit în vara anului 2024, Raul a demonstrat rapid că este omul potrivit pentru banda stângă, devenind un jucător important pentru echipă și pentru spiritul acestui club.

R. Opruț – foto – Dinamo București
Cu 81 de meciuri în tricoul alb-roșu, 7 goluri și 3 pase decisive, și-a câștigat locul în inimile dinamoviștilor prin devotament, muncă și pasiune.
Raul, îți mulțumim pentru tot ce ai oferit până acum și avem încredere că cele mai frumoase momente abia urmează! Îți dorim multă sănătate, succes și cât mai multe bucurii alături de Dinamo!”, este comunicatul celor de la Dinamo.
În acest sezon de SuperLiga, Opruț a fost titular în toate cele 38 de meciuri disputate de Dinamo până azi, iar în Cupa României Betano a bifat cinci partide. Fundașul lateral a înscris și 5 goluri și a oferit două pase decisive.
Programul celor trei partide din play-off – etapa 9:
Vineri, 15 mai
Ora 20.30 FC Argeș – FC Rapid
Sâmbătă, 16 mai
Ora 21.00 Dinamo – CFR 1907 Cluj
Duminică, 17 mai
Ora 20.30 CSU Craiova – U Cluj
Clasament Play-off – Etapa 8
| # | Club | Meciuri | Victorii | Egal | Înfrângeri | Golaveraj | +/- | Puncte |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | CSU Craiova | 8 | 5 | 1 | 2 | 7-6 | 1 | 46 |
| 2 | U Cluj | 8 | 6 | 0 | 2 | 12-5 | 7 | 45 |
| 3 | CFR Cluj | 8 | 4 | 2 | 2 | 7-6 | 1 | 41 |
| 4 | Dinamo | 8 | 3 | 2 | 3 | 12-11 | 1 | 37 |
| 5 | FC Rapid | 8 | 1 | 1 | 6 | 6-12 | -6 | 32 |
| 6 | FC Argeş | 8 | 1 | 2 | 5 | 3-7 | -4 | 30 |
Programul celor cinci partide din play-off – etapa 9:
Duminică, 17 mai
Ora 18.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FC Botoșani
Luni, 18 mai
Ora 20.30 Farul Constanța – FC Metaloglobus București
Ora 20.30 Unirea Slobozia – UTA Arad
Ora 20.30 FC Hermannstadt – FCSB
Ora 20.30 Petrolul Ploiești – Oțelul Galați
Clasament – Play-out – Etapa 8
| # | Club | Meciuri | Victorii | Egal | Înfrângeri | Golaveraj | +/- | Puncte |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | FCSB | 8 | 4 | 2 | 2 | 13-7 | 6 | 37 |
| 2 | UTA Arad | 8 | 4 | 2 | 2 | 13-7 | 6 | 36 |
| 3 | FC Botoşani | 8 | 3 | 3 | 2 | 13-15 | -2 | 33 |
| 4 | Oţelul Galaţi | 8 | 3 | 2 | 3 | 12-14 | -2 | 32 |
| 5 | FK Csikszereda | 8 | 4 | 2 | 2 | 9-8 | 1 | 30 |
| 6 | Petrolul Ploiești | 8 | 2 | 3 | 3 | 8-10 | -2 | 25 |
| 7 | Farul Constanţa | 8 | 1 | 3 | 4 | 8-10 | -2 | 25 |
| 8 | FC Hermannstadt | 8 | 2 | 4 | 2 | 11-10 | 1 | 22 |
| 9 | Unirea Slobozia | 8 | 2 | 3 | 3 | 11-12 | -1 | 22 |
| 10 | Metaloglobus | 8 | 1 | 4 | 3 | 9-14 | -5 | 13 |
Clasamente realizate de site-ul Hailafotbal.ro/ FRF.ro
Vă așteptăm și pe pagina de Facebook – ultras24.ro
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a doua
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 8 minute agoIbuchi Chukwu reîmbracă tricoul Gloriei Bistrița!/ Niciun minut în SuperLiga, însă 8 jucate în Europa League – „U” vs Dinamo Kiev
La mijlocul lunii iunie, „U” Cluj a anunțat transferul jucătorului Ibuchi Goodnews Chukwu Jr. (20...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 2 ore agoCupa României Betano 2026-2027/ S-au stabilit cele 4 grupe – Derby-ul Clujului în Grupa B, iar UTA și Poli Timișoara sunt în Grupa A, dar nu se confruntă!
Federația Română de Fotbal a organizat vineri, 21 august 2026, de la ora 15:00,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 4 ore agoOficial// Diogo Pinto a semnat cu Dinamo/ Andrei Nicolescu negociază și transferul unui atacant!/ Video-uri de prezentare: Diogo Pinto și Abdel Kader Njoya!
Dinamo București a perfectat transferul mjlocașului central Diogo Pinto (27 de ani), ultima oară...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoLiga 2 – Etapa 4 începe vineri și se încheie marți. Luni e zi liberă!/ Programul rundei și clasamentul
Eșalonul doi al fotbalului românesc a ajuns la runda a patra, primul meci fiind...




