Andrei Cordea a marcat, din penalty, în minutul 70, unicul gol al meciului CFR vs. „U”, succes care a apropiat-o pe echipa din cartierul clujean Gruia la două puncte de Universitatea Craiova și concitadina de pe Cluj Arena.
Kyros Vassaras, președintele CCA, l-a trimis la Derby-ul Clujului pe cetățeanul Szabolcs Kovacs, fratele mai mic al lui Istvan Kovacs – proprietar a două imobile (n.red. apartamente) în Colonia Sopor – cartier proaspăt construit la marginea Municipiului Cluj-Napoca.
Alături de juniorul cu început de „burtică”, în camera VAR s-au aflat Cătălin Popa și Lucian Rusandu, doi arbitri căzuți cu brio la testele fizice, primul fiind mâna dreaptă a lui Istvan Kovacs (foto de pe „vremuri”) la mai toate partidele cu „schepsis” din SuperLiga.

În minutul 77, Karlo Muhar a intrat dur prin alunecare asupra lui Dan Nistor, cu talpa ridicată. Szabolcs Kovacs a dus inițial mâna la buzunar pentru cartonașul galben, dar s-a răzgândit în ultimul moment, încercând prin inițierea unor discuții și părăsirea zonei să lase „lucrurile baltă”. Mijlocașul CFR-ului mai fusese avertizat în minutul 52, iar juniorul Kovacs uitase, dar, se pare, Cătălin Popa i-a amintit prin cască.

Sz. Kovacs – foto FRF.ro
Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca, suporter declarat al U Cluj, i-a transmis lui Szabolcs Kovacs un mesaj desprins din învățăturile obligatorii absolvirii celor „7 ani de acasă”!
„Haide ‘U’! Și la bine, și la greu!
Felicitări, CFR Cluj, și mult succes pentru a prinde un loc în cupele europene!
Haide ‘U’! Băieți, suntem mândri și alături de voi!
Cum se spune în popor: ‘după vreme rea, vine și vreme bună!’
Ne revedem pe Cluj Arena, apoi la Sibiu și… într-o cupă europeană!
Admirație și respect pentru inegalabila Galerie a Universității Cluj! Cu voi alături, oriunde, suntem acasă!
Haide ‘U’!
P.S. Un mesaj pentru arbitrul partidei: ‘Un nume bun este mai prețios decât orice bogăție.’ Oare unde ați uitat al doilea cartonaș galben pentru Muhar? Recomandăm un complex de vitamine B, ajută la memorie.„, a scris Emil Boc, pe Facebook.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoLiga Elitelor U16& U15 – Rezultatele partidelor din runda 11 play-off/out
Sâmbătă, 25 aprilie, s-au disputat meciurile rundei cu numărul 11 din play-off-ul și play-out-ul...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 4 ore agoDaniel Pancu (CFR Cluj), după victoria împotriva „U” Cluj: „Am fost mai fresh, ei au plătit pentru meciul din Cupă”
CFR Cluj s-a impus în fața „U” Cluj, scor 1-0, într-o partidă din runda...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 4 ore agoEmil Boc i-a servit-o elegant arbitrului Szabolcs Kovacs, cu un mesaj din lecțiile obligatorii absolvirii celor „7 ani de acasă”!
Andrei Cordea a marcat, din penalty, în minutul 70, unicul gol al meciului CFR...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 19 ore agoSuperLiga – Play-off// CFR Cluj vs. U Cluj 1-0/ „Feroviarii” s-au înscris la lupta pentru titlu!/ Rezumat Video/ Szabolcs Kovacs a refuzat să-l elimine pe Muhar!/ U Cluj a venit obosită la acest derby!
CFR Cluj a câștigat partida cu U Cluj, scor 1-0, în etapa 6 din...
Cele mai citite
FC Hermannstadt a încălcat statutul juridic al insolvenței: plata salariilor integral și la data fixată prin hotărâre judecătorească!aprilie 19, 2026Codin Samoila


