Connect with us

Fotbal Intern

Senatorii României, atac dur la adresa suporterilor!/ Oțelul Galați se opune ferm modificărilor aduse Legii 4: „Libertatea de exprimare a fanilor este îngrădită. Pasiunea pentru sport este limitată de măsuri disproporționate!”

Conducerea administrativ-executivă a clubului de fotbal Oțelul Galați critică modificările adoptate de Senat asupra legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.

Gălățenii sunt primii care își exprimă public dezacordul, printr-un comunicat, față de aceste modificări, pe care le consideră abuzive, discriminatorii, și care nu aduc beneficii reale nici suporterilor, nici spectacolului sportiv.

foto ultras24.ro – Peluza „Șepcilor roșii”

„SC Oțelul Galați își exprimă public dezacordul ferm față de modificările recente aduse Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive.

Considerăm că aceste modificări nu aduc beneficii reale nici suporterilor, nici spectacolului sportiv. Dimpotrivă, ele conduc la îngrădirea drepturilor fanilor și riscă să transforme arena sportivă într-un spațiu excesiv restrictiv, în care pasiunea autentică pentru sport este limitată de măsuri disproporționate.

Clubul nostru a participat activ la dezbaterile organizate pe marginea acestor modificări legislative, contribuind cu propuneri și amendamente menite să asigure un echilibru între siguranță și libertatea de exprimare a suporterilor.

Cu toate acestea, forma finală adoptată diferă semnificativ de variantele discutate în cadrul acestor consultări, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la transparența și eficiența procesului decizional.

SC Oțelul Galați susține ferm necesitatea unui cadru legal care să garanteze siguranța pe stadioane, însă acest obiectiv trebuie atins fără a afecta în mod injust drepturile și experiența suporterilor. Stadionul trebuie să rămână un spațiu sigur, dar și unul deschis, în care fanii să fie respectați, iar spectacolul sportiv să se desfășoare la cele mai înalte standarde.

Facem apel către autoritățile competente să reanalizeze aceste modificări legislative și să inițieze un dialog real cu toate părțile implicate, astfel încât legea să răspundă atât nevoii de siguranță, cât și dorinței legitime a suporterilor de a trăi autentic experiența sportivă.”, este comunicatul clubului Oțelul Galați.

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Fotbal Intern