Metaloglobus București a obținut primul succes în play-out-ul SuperLigii, 1-0 contra Petrolul Ploiești, meci disputat în runda a doua.
Florin Purece i-a adus victoria ultimei clasate din SuperLiga, prin penalty-ul transformat în minutul 74. În prima etapă, Metaloglobus a remiat cu FCSB, scor 0-0.
Florin Bratu, tehnicianul celor de la Metaloglobus, consideră că salvarea de la retrogradare este posibilă, dacă echipa menține aceeași atitudine. După acest succes, Metaloglobus a acumulat 10 puncte și este la doar 3 lungimi de Unirea Slobozia, ocupanta locului 8 în ierarhia play-out-ului (n.red. primul care duce la baraj), respectiv la două de FC Hermannstadt, penultima în clasament.
”Ne lipseau și gustul victoriilor, dar și punctele din SuperLigă. Mă bucur pentru băieții mei, pentru că la fiecare meci trebuie să jucăm cu intensitate mare.
Suntem într-un deficit de puncte și mă bucur că au înțeles că trebuie să ne luptăm mai mult și că trebuie să ne schimbăm puțin atitudinea, începând chiar de la antrenamente.
Trebuie să dăm mai mult la meciuri și iată că ușor vin și rezultatele. Mă bucur, pentru că e o muncă destul mare pe care ei o realizează zi de zi.
(n.r. Salvarea de la retrogradare e un obiectiv realist?) Trebuie să fim echilibrați! Suntem pe ultimul loc și vreau să ieșim de acolo, dar trebuie echilibru și multă muncă.
Ne așteaptă un program greu și fiecare meci este de 6 puncte pentru noi, în momentul de față. Este o reușită cea pe care am avut-o astăzi, dar mai avem 7 meciuri extrem de vitale pentru noi.

foto ultras24.ro – captură video – Digi Sport TV
Mă bucur că jucătorii sunt conștiincioși. Vă spun sincer, că am multe echipe și am fost în multe vestiare ca antrenor, în 12 ani de carieră, dar nu am întâlnit niciodată așa ceva, ceea ce întâlnesc aici. E o echipă inimoasă, o echipă cu jucători care se suțin unii pe altul, iar asta îmi dă și mie curaj.
Eu îmi fac treaba mea la antrenament, am discursurile mele, am discuții individuale cu ei, dar în momentul în care am terminat și ies din vestiar, aud în continuare cum ei vorbesc și se încurajează, iar pentru mine este sublim asta!

foto ultras24.ro – captură video – Digi Sport TV
Dacă continuă așa, atunci avem șanse să ne salvăm de la retrogradare.”, a declarat Florin Bratu, la flash-interviu, la microfonul Digi Sport TV.
Programul și Rezultatele Etapei 2 – Play-off/out:
Joi, 19 martie
Play-off/ Dinamo București – Universitatea Craiova 0-1/ Monday Etim (45+2)/ Nicușor Bancu (45+6 – cartonaș roșu direct)
Vineri, 20 martie
Play-out/FCSB – UTA Arad 1-0/ David Miculescu (57)
Play-off/ CFR 1907 Cluj – FC Rapid 1-0/ Meriton Korenica (78)
Sâmbătă, 21 martie
Play-out/ FC Metaloglobus București – Petrolul Ploiești 1-0/ Florin Purece (74 – penalty)
Play-out/FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Farul Constanța
Play-off/ Ora 20.30 FC Argeș – Universitatea Cluj
Duminică, 22 martie
Play-out/Ora 19.00 FC Hermannstadt – FC Botoșani
Luni, 23 martie
Play-out/Ora 20.30 Oțelul Galați – Unirea Slobozia
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoAurelian Chițu, fericit și încrezător după Hermannstadt – FC Botoșani 3-0: „Avem șanse mari să ne salvăm direct”
FC Hermannstadt a învins-o pe FC Botoșani, scor 3-0, într-un meci disputat duminică seara,...
By Ultras24 -
Handbal
/ 6 ore agoHandbal masculin// România a ratat calificarea la C.M.: ne-a bătut Turcia, la Buzău!
România a ratat calificarea la ultimul baraj pentru Campionatul Mondial de handbal masculin din...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoLiga de Tineret& Liga Elitelor U17/ Rezultatele partidelor jucate în etapa 8/ La Tineret – play-off, FC Bacău a spulberat-o pe U Cluj, iar UTA a blocat-o pe Farul!/ Rezultate surprinzătoare și în competiția U17
În play-off-ul Ligii de Tineret, Farul Constanța și U Cluj, primele două clasate, au...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 14 ore agoLiga 2 – Etapa 1 – Play-off/ Voluntari a umilit-o pe Chindia!/ (Video) Lovitură de karate, cu piciorul în cap, sancționată doar cu „galben”!/ Sepsi, victorie la scor de neprezentare
Corvinul Hunedoara și Steaua București au deschis seria partidelor din play-off-ul Ligii 2 Casa...



