Echipa națională U19 a României, formată din jucători născuți în anul 2007 și pregătită de Adrian Dulcea, va juca, în perioada 25-31 martie, cele 3 partide din Turul de Elită pentru calificarea la Campionatul European U19 din 2026 ce va avea loc în Țara Galilor.
Mini-turneul de calificare va avea loc în România, iar adversarele tricolorilor noștri vor fi Irlanda de Nord, Kazahstan și Ucraina.
Programul meciurilor:
- 25 martie – Kazahstan U19 – România U19, ora 17:00, Stadion „Anghel Iordănescu”, Voluntari, live pe Digi Sport și YouTube FRF TV (doar pentru românii din străinătate),
- 28 martie – România U19 – Irlanda de Nord U19, ora 16:30, Stadion Clinceni, Clinceni, live pe Digi Sport și YouTube FRF TV (doar pentru românii din străinătate);
- 31 martie – România U19 – Ucraina U19, ora 17:00, Stadion „Anghel Iordănescu”, Voluntari, live pe Digi Sport și YouTube FRF TV (doar pentru românii din străinătate).
Doar câștigătoarea grupei se va califica la turneul final organizat în Țara Galilor, în orașele Wrexham, Bangor, Caernarfon și Denbigh, în perioada 28 iunie – 11 iulie 2026.
Jucătorii pregătiți de Adrian Dulcea (foto) au ajuns în Turul de Elită, ultima fază preliminară înainte de UEFA EURO U19, după un parcurs aproape perfect în runda preliminară.

Rezultatele înregistrate:
- 12 noiembrie 2025 – România U19 4-1 Andorra U19 (Mihai Toma 47′, Troy Tomșa 58′, 62′, Ștefan Senciuc 83′);
- 15 noiembrie 2025 – România U19 1-1 Finlanda U19 (Florin Gașpăr 21′);
- 18 noiembrie 2025 – Islanda U19 0-3 România U19 (Troy Tomșa 18′, Alexandru Stoian 34′, Mihai Toma 64′).
Lotul ales de Adrian Dulcea pentru meciurile din Turul de Elită
Portari: Bogdan Ungureanu (Sepsi OSK), Florin Răcășan (CSM Slatina), Matei Popa (FCSB);
Fundași: Florin Gașpăr (CSM Reșița), Ștefan Senciuc (ASA Tg. Mureș), Alex Urcan (Gimnastic Manresa / Spania), Davide Moisa (Hellas Verona / Italia), Rareș Fotin (Farul Constanța), Eduard Cotor (SV Meppen / Germania), Alin Techereș (Sepsi OSK);
Mijlocași: Robert Necșulescu (Chindia Târgoviște), Ianis Doană (Steaua București), Alin Gera (Valencia CF / Spania), Efraim Bödő (FK Csikszereda), Yanis Pîrvu (FC Argeș), Robert Petculescu (FC Voluntari), Raul Vereș (Las Rozas / Spania), Mihai Boșneag (FC Augsburg / Germania), Mihai Toma (FCSB);
Atacanți: Alexandru Stoian (FCSB), Iustin Doicaru (Farul Constanța).
Info/ FRF
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoMeciuri amicale – duminică, 21 mai 2026// U Cluj pierde în fața Croației U19!/ Victorii pentru CSU Craiova, UTA și Sepsi
Sepsi Sfântu Gheorghe, revenită în SuperLiga României, a întâlnit în primul amical verii, pe...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoOficial// În ultimele 24 de ore, UTA a transferat un fundaș central și un atacant/ CV-ul fundașului e O.K.!
UTA l-a înlocuit pe Florent Poulolo, plecat în această vară la U Cluj, cu...
-
Fotbal Intern
/ 2 zile agoS-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucat
Manșa tur a barajului pentru promovarea în noul sezon de Liga 3, ediția 2026-2027,...
-
Fotbal Intern
/ 2 zile agoMeci amical// În cantonamentul din Polonia, Dinamo a câștigat primul amical al verii
Sosită vineri la Kielce (Polonia), pentru un stagiu centralizat de pregătire, Dinamo București a...
By Ultras24
Cele mai citite
S-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucatiunie 20, 2026Codin Samoila

