Justin Ștefan, secretarul general LPF, a declarat, în direct la Digi Sport, că este momentul ca CCA să desecretizeze discuțiile dintre arbitrii din teren și cei aflați în camera VAR.
”Au fost destul de multe greșeli în ultima perioadă. Ne dorim ca acestea să fie limitate pentru că dacă afectează rezultatul unor jocuri sau ierarhia competiției chiar avem o problemă de credibilitate.
Cred că e nevoie de transparență și în măsura în care nu există niciun impediment de regulament cred că, pentru a rezolva problema de la arbitrajul de la Petrolul – FC Argeș, ar trebui publicate discuțiile.”, a spus Justin Ștefan, la Digi Sport Special.
Potrivit digisport.ro, oficialul Ligii Profesioniste de Fotbal a spus că va fi contactat și departamentul juridic, pentru a se găsi calea necesară ca respectivele discuții să fie făcute publice.
”E o chestiune pe care o vom analiza cu cei de la departamentul juridic. Eu consider inacceptabil ce e în zona de arbitraj în acest moment. CCA ar trebui să intervină.
Înțeleg că e o presiune pe arbitri, dar sunt prea multe greșeli. Ar trebui să vadă de ce.
Partea care ține de comisiile FRF și de verdictele de acolo și partea care ține de CCA impactează și LPF.

Sunt alegeri la FRF și la LPF în 2027, trebuie regândit mecanismul de colaborare dintre cele două instituții.
E normal ca FRF să acționeze ca să nu afecteze integritatea SuperLigii.”, a mai afirmat Justin Ștefan.
Clasament Etapa 27
| # | Club | Meciuri | Victorii | Egal | Înfrângeri | Golaveraj | +/- | Puncte |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | CSU Craiova | 27 | 15 | 8 | 4 | 47-25 | 22 | 53 |
| 2 | Dinamo 1948 | 27 | 14 | 10 | 3 | 41-23 | 18 | 53 |
| 3 | FC Rapid 1923 | 27 | 14 | 7 | 6 | 42-27 | 15 | 49 |
| 4 | U Cluj | 27 | 13 | 6 | 8 | 38-25 | 13 | 45 |
| 5 | CFR Cluj | 27 | 12 | 8 | 7 | 43-38 | 5 | 44 |
| 6 | FC Argeş | 27 | 13 | 4 | 10 | 35-28 | 7 | 43 |
| 7 | FC Botoşani | 27 | 11 | 9 | 7 | 35-22 | 13 | 42 |
| 8 | UTA | 27 | 11 | 8 | 8 | 33-36 | -3 | 41 |
| 9 | Oţelul Galaţi | 27 | 11 | 7 | 9 | 37-24 | 13 | 40 |
| 10 | FCSB | 27 | 11 | 7 | 9 | 39-34 | 5 | 40 |
| 11 | Farul Constanţa | 27 | 10 | 7 | 10 | 38-33 | 5 | 37 |
| 12 | Petrolul Ploiești | 27 | 6 | 10 | 11 | 21-28 | -7 | 28 |
| 13 | FK Csikszereda | 27 | 6 | 7 | 14 | 26-56 | -30 | 25 |
| 14 | Unirea Slobozia | 27 | 7 | 3 | 17 | 26-41 | -15 | 24 |
| 15 | FC Hermannstadt | 27 | 3 | 8 | 16 | 23-47 | -24 | 17 |
| 16 | Metaloglobus | 27 | 2 | 5 | 20 | 21-58 | -37 | 11 |
Programul Etapei 28 – 20/ 22 februarie:
Vineri, 20 februarie
Ora 17.00 Oțelul Galați – UTA Arad
Ora 20.00 FC Botoșani – Universitatea Cluj
Sâmbătă, 21 februarie
Ora 18.00 CFR 1907 Cluj – Petrolul Ploiești
Ora 20.30 FC Rapid – Dinamo București
Duminică, 22 februarie
Ora 15.00 FC Argeș – Farul Constanța
Ora 20.00 Unirea Slobozia – Universitatea Craiova

Programul Etapei 29 – 27 februarie/ 2 martie:
Vineri, 27 februarie
Ora 17.00 FC Hermannstadt – FC Botoșani
Ora 20.00 Universitatea Cluj – Oțelul Galați
Sâmbătă, 28 februarie
Ora 15.00 Universitatea Craiova – FC Metaloglobus București
Ora 20.00 Farul Constanța – CFR 1907 Cluj
Duminică, 1 martie
Ora 15.45 Petrolul Ploiești – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Ora 18.00 Dinamo București – FC Argeș
Ora 21.00 UTA Arad – FCSB
Luni, 2 martie
Ora 20.00 Unirea Slobozia – FC Rapid
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoNews Alert// Gigi Becali a făcut anunțul: Drăguș, Muhar, Korenica!/ Patronul FCSB vrea să-l achiziționeze și pe Jovo Lukic!
FCSB a umilit-o pe FC Argeș in Cupa României, scor 5-0, iar Gigi Becali...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 10 ore agoOficial// Omar El Sawy, eterna extremă împrumutată/ Rapid și UTA au anunțat acordul de transfer!
Omar El Sawy a fost împrumutat de Rapid București pentru al doilea sezon consecutiv.De...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 15 ore agoRapid și Dinamo, amendate pentru incidentele provocate de fani la derby, dar și pentru meciurile cu Petrolul și Corvinul/ Probleme pentru Oțelul și UTA
Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal a împărțit azi,...
By Ultras24 -
Fotbal International
/ 19 ore agoIanis Hagi ar urma să joace în Israel, pentru Maccabi Tel Aviv
Ianis Hagi ar fi părăsit clubul turc Alanyaspor și este aproape de a semna...




