Duminică seară, la Iași, pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, echipa națională de rugby a României a reușit o primă victorie în actuala ediție a Campionatului European. Stejarii s-au impus în fața unui adversar incomod, în creștere, Belgia, cu 23-6 (6-6).
După o primă repriză încheiată nedecis, în care punctele noastre au fost realizate de Conache din valorificarea a două lovituri de pedeapsă, după pauză, Stejarii s-au mobilizat mai bine. Belgienii au avut un cartonaș galben, în startul părții a doua, dar eseul care ne-a descătușat a venit abia după ce formația oaspete a revenit în formulă completă.
La o fază la care am insistat în 22-ul advers, Altinok a fost omul care a culcat balonul în terenul advers de țintă, după un mol de margine urmat de o serie de pick and go-uri, cu participarea întregului pachet de înaintare. Conache a transformat, apoi tot el a mărit diferența la 16-6, printr-o altă penalitate.
La o fază similară, am mai marcat un eseu, prin Cioroabă, anulat însă pentru paravan în margine. Apoi, pe finalul meciului, Cioroabă a reușit un eseu, de această dată validat, iar același Conache a consfințit rezultatul final, 23-6.
Echipa noastră a dominat clar grămezile ordonate, iar latura fizică a fost un alt argument care ne-a ajutat să etalăm un rugby competitiv, din minutul 1 până la final. Belgienii au avut unele sclipiri, dar insuficient pentru a contura un rezultat surpriză.
Gazonul și vremea au fost obstacole majore, pentru ambele echipe. Gazonul noroios, alunecos, a împiedicat un joc elaborat, curse în viteză ori combinații spectaculoase, inclusiv stabilitatea grămezilor ordonate fiind afectată din această cauză.
Balonul ud, plin de noroi, a jucat și el feste jucătorilor, în meci fiind multe baloane scăpate sau abateri de înainte, din aceste motive. Vremea friguroasă, cu vânt și ninsoare, a fost un alt element natural care a micșorat indicii de calitate ai jocului.

foto – frr.ro
Până la urmă, important a fost că ieșenii s-au bucurat de rugby, în tribune fiind aproximativ 3.000 de spectatori. Aceasta a fost prima victorie a Stejarilor în Campionatul European 2026. Raportul eseurilor de 2-0 nu ne-a adus și bonificația ofensivă.
Stejarii se află, înaintea ultimei etape, pe locul al treilea în grupă, după Portugalia, 10 puncte și Germania 5 puncte. România este la egalitate cu Germania, iar acum urmează ultima deplasare a seriei, în Portugalia.
Articol scris de Cristi Frisk – frr.ro
P.S. În celălalt meci din grupa B a Campionatului European, Germania a fost umilită de Portugalia, scor 12 la 68 (0-33). Partida s-a jucat sâmbătă, 14 februarie, în Germania, lusitanii reușind să înscrie 9 eseuri!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 10 ore agoLiga 2 – Imagini incredibile (Video) la finalul meciului Voluntari vs. FC Bihor 2-1!/ Accidentare gravă suferită de Alexandru Gîț (fractură de tibie și peroneu)!/ Din cauza apei de pe teren, ambulanța a fost împinsă de jucători!
Pe o ploaie torențială și un gazon îmbibat de apă, cu bălți pe întreaga...
-
Echipe Nationale
/ 12 ore agoTorneo delle Nazioni U15 – România pierde cu Italia și va juca cu China, pentru locurile 7-8!
Reprezentativa U15 a României, alcătuită din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2011, a...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 13 ore agoNews Alert// FRF a anunțat numele echipelor care au primit licența de Europa: 5 din play-off, 4 din play-out!
Un număr de 9 echipe din SuperLiga României au primit licența de Europa. În...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 13 ore agoOficial// FC Argeș, refuzată la export!/ Motivele pentru care piteșenii nu au primit licența de Europa!
FC Argeș, ocupanta locului 6 în play-off-ul SuperLigii, cu 30 de puncte, nu a...
By Bogdan Badiu




