Mirel Rădoi a decis să părăsească banca tehnică a Universității Craiova, după înfrângerea suferită în fața UTA, scor 1-2, din runda a 16-a a SperLigii, sezon regulat- ediția 2025/26.
Patronul Mihai Rotaru și Mario Felguieras, director sportiv, au susținut o conferință de presă, prin intermediul căreia au anunțat plecarea lui Rădoi și au oferit detalii despre noul antrenor, însă fără a-i pronunța numele sau naționalitatea.

Colaborarea lui Rădoi cu Unversitatea Craiova a durat 10 luni și a încetat pe cale amiabilă, clubul renunțând la clauza de 250.000 de euro, pe care antrenorul ar fi trebuit să o acopere în caz de demisie, așa cum s-a și întâmplat!
Directorul sportiv Mario Felguieras a declarat că noul tehnician este străin.
„Nu spun din ce țară vin, din respect, că așa le-am cerut și eu, până miercuri sper să aflați. Unul este de origine latină, vorbesc toți engleză. Este un profil care nu există în România. Nu am lucrat cu niciunul, dar e ceva ce se va potrivi.
Va fi un antrenor străin, avem o listă scurtă, 3 profiluri. E poate cum nu vă așteptați, un antrenor cu ambiție de a câștiga, cu soluții de a câștiga, care valorifica ce e la club. Trebuie să ne îmbunătățim în fiecare zi.
Domnul Rotaru a explicat ce s-a întâmplat, este o perioadă delicată pentru noi, dar toată noaptea am fost în discuții, știam ce căutăm, ce vrem să respectăm”, a spus Mario Felgueiras, la conferința de presă, potrivit Digi Sport TV.

Universitatea Craiova urmează să anunțe oficial noul antrenor până miercuri, 12 noiembrie.
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoChicago Fire l-a prezentat oficial pe Anzor Mekvabishvili!/ Mijlocașul georgian îi va pasa lui Robert Lewandowski!
Mijlocașul georgian Anzor Mekvabishvili a plecat de la Universitatea Craiova, campioana României, pentru a...
-
Cupa României 2026/2027
/ 9 ore agoCupa României – Faza grupelor/ „U” Cluj, cu om în minus 51 de minute, învinge Petrolul!/ Echipele oaspete au câștigat la Sfântu Gheorghe, București și Târgoviște/ Remiză la Brașov
A început Faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2026-2027. Primul din cele cinci meciuri...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoSuperLiga – Ricardo Sousa (Petrolul Ploiești), desemnat antrenorul echipei ideale a rundei a 7-a/ Rezultate + Clasament + Programul etapei 8
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Portughezul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 15 ore agoDinamo a oficializat transferul lui Dean Zandbergen!/ Sheriff Sinyan a semnat cu Rapid!/ Achiziții pe „țeavă” la UTA și FCSB!
La finalul partidei din Giulești, dintre Rapid și CSU Craiova, scor 1-1, din runda...




