
Vara trecută, în 25 iunie 2024, Universitatea Cluj anunța cu mare satisfacție transferul extremei Mario Șfaiț (19 ani), de la Viitorul Mihai Georgescu.
„Mario Șfaiț a ajuns la formația din al patrulea eșalon în urmă cu patru ani, fiind cel mai bun jucător în ultima stagiune.
Pe lângă cele 24 de goluri marcate, acesta a oferit 16 pase decisive. Pe plan colectiv, a ajuns alături de echipa sa până în finala Cupei României (faza județeană) și s-a clasat pe locul al treilea în campionat.
Noul nostru jucător a fost remarcat de staff-ul tehnic la acțiunea care a avut loc pe 7 și 8 iunie, reprezentând o nouă opțiune pentru regula jucătorului U21.”
După 6 luni în care a frecat banca „Șepcilor roșii”, Mario Șfaiț a fost cedat sub formă de împrumut la SCM Zalău (Liga 3, Seria 10). Transferul a fost anunțat exclusiv de clubul de la poalele Meseșului.
„În vârstă de 20 de ani, mijlocașul de bandă vine la Zalău sub formă de împrumut pe o perioadă de șase luni de la liderul SuperLigii. formație pentru care a debutat în toamna trecută.
Șfaiț devine asftel primul transfer al echipei noastre în această iarnă, urmând ca ăână la reunirea lotului, programată în 20 ianuarie, conducerea noastră să mai finalizeze și alte discuții purtate în această perioadă cu mai mulți jucători.
Bun venit la SCM Zalău, Mario Șfaiț!”
Aventura lui Mario Șfaiț (20 de ani) la Universitatea Cluj s-a încheiat azi, 10 septembrie, prin decizia Camerei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor de aprobare a încetării raporturilor contractuale exprimate de comun acord de cele două părți.
„SFAIȚ MARIO CRISTIAN vs. AS FC UNIVERSITATEA CLUJ – Încetare raporturi contractuale. Admite cererea. Constată încetarea raporturilor contractuale prin acordul părților, începând cu 10.09.2025. Definitivă.„
Mercato Vară 2025// SuperLiga – Liga 2 – Liga 3 – Actualizări zilnice!


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga 3 – Rezultatele etapei a 3-a/ Numărul echipelor s-a redus la 95, după excluderea FCU 1948 Craiova!/ Vezi clasamentele celor 8 serii!
Liga 3 a programat vineri și sâmbătă – 12/13 septembrie – partidele rundei a...
-
Fotbal Intern
/ 8 ore agoSuperLiga// Remiză spectaculoasă între UTA și Argeș/ Rezumat Video/ Ce au declarat Mihalcea și Andone, după meciul cu 6 goluri de la Arad!
UTA și FC Argeș, echipele surpriză ale acestui început de sezon de SuperLiga, au...
-
Fotbal Intern
/ 14 ore agoLiga 2 – Etapa a 6-a// Bistrița obține prima victorie!/ Poli Iași pierde la Afumați!/ Claudiu Niculescu, probabil la ultimul meci pe banca Slatinei
Trei partide s-au disputat până sâmbătă, 13 septembrie, din etapa a 6-a a Ligii...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoSuperLiga – Etapa a 9-a// Remiză fără goluri între „U” și Rapid/ Rezumat Video/ Ce au declarat Sabău și Gâlcă, după egalul de pe Cluj Arena!
Primul meci al rundei a 9-a a SuperLigii le-a adus față-n față pe „U”...