În ultima partida din etapa a 10-a, la Mioveni, FC Argeș a terminat la egalitate cu Slatina, scor (0-0). acesta fiind debutul lui Neagoe pe banca tehnică a piteștenilor.
După o prima repriză fără gol, oaspeții au deschis scorul în minutul 57. Toma a centrat dintr-un corner, Straton a ezitat să intervină, iar Cătălin Doman a trimis cu capul în plasa argeșeană.

În minutul 64, Bogdan Rusu a trimis mingea în bara lateral stânga. Oaspeții au solicitat acordarea unui penalty trei minute mai târziu, la intrarea lui Tofan asupra lui Raul Popa.
FC Argeș a restabilit egalitatea în minutul 4 a prelungirilor, Dulcea înscriind din 6 metri în urma unui duel aerian câștigat de Buhăcian în fața lui Sâlcianu.
Arbitrul Marius Omuț a acordat 11 cartonașe galbene, dintre care nouă (9) oaspeților!
Piteștenii ocupă locul 12, cu 12 puncte, iar Slatina, 11 puncte se află pe poziția a 14-a.
CFC Argeș: Straton – Tofan, Turda (cpt.), M. Tudose, Rizzi – Al. Răuță, Babin (Rădescu 35′) – Bertrand (M. Angelov 46′), Haită (Buhăcianu 62′), Zătreanu (Dulcea 46′) – Bg. Rusu
Antrenor: Eugen Neagoe
CSM Slatina: Velcu – I. Mitran, A. Stan, Mondragon, C. Toma (Pisăru 90+2′) – D. Toma, Sil. Matei (Donca 79′) – Ciocâlteu (C-tin. Radu 69′), Doman (cpt.)(Sălcianu 69′), R. Popa – Mih. Ion (Val. Alexandru 79′)
Antrenor: Daniel Oprescu
Arbitru central: Marius Omuţ (Satu Mare). Arbitri asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmboviţa) și Nicolae Bogdan Mociorniță (Băicoi – Prahova). Arbitru de rezervă: Cătălin Gheorghe Drugea (Buzău). Observator arbitri: Stan Prodan (Alexandria). Delegat joc: Horaţiu Stănescu (Craiova).
Iată rezultatele înregistrate în Runda a 10-a:
Ceahlăul – Șelimbăr 0-0
Csikszereda – Unirea Dej 1-0 (0-0)
A marcat: Bakos (71)
CSM Reșița – Tunari 1-1 (0-1)
Au marcat: Drăghiceanu (63) – Barfa (43)
RUBRICĂ NOUĂ pe ULTRAS24.ro!!!

Progresul Spartac – Metaloglobus 0-1 (0-0)
A marcat: Hulban (90+3)
CSC Dumbrăvița – Alexandria 2-0 (1-0)
Au marcat: Sofran (43), Paulevici (78)
Unirea Slobozia – CSA Steaua 1-0 (0-0)
A marcat: Ekollo (68)
Corvinul Hunedoara – Chindia Târgovişte 2-1 (0-1)
Au marcat: Lupu (62), Coman (90) – Prejmerean (16)
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – CS Mioveni 1-0 (0-0)
A marcat: Njifakue (89)
Concordia Chiajna – Gloria Buzău 1-0 (1-0)
A marcat: A. Bălan (29)
Campionii FC Argeş – CSM Slatina 1-1 (0-0)
Au marcat: Dulcea (90+4) – C. Doman (57)
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 5 ore agoRapid și Dinamo, amendate pentru incidentele provocate de fani la derby, dar și pentru meciurile cu Petrolul și Corvinul/ Probleme pentru Oțelul și UTA
Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal a împărțit azi,...
By Ultras24 -
Fotbal International
/ 8 ore agoIanis Hagi ar urma să joace în Israel, pentru Maccabi Tel Aviv
Ianis Hagi ar fi părăsit clubul turc Alanyaspor și este aproape de a semna...
-
Cupa României 2026/2027
/ 10 ore agoCupa României – Faza grupelor/ Echipele oaspete – UTA, Corvinul, Csikszereda, Dinamo – victorii pe linie/ FC Argeș vs. FCSB (21.30)
Prima rundă din faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2026-2027, a programat marți, 1...
-
Fotbal Intern
/ 12 ore agoLiga 3 – Programul etapei a doua – Gazdele meciurilor din Seria 4 au ales să joace sâmbătă, iar cele din Seria 5 cinci cu o zi mai repede!
Liga 3 – sezon regular 2026/2027 – programează vineri și sâmbătă, 4-5 septembrie, partidele...
By Ultras24




