În ultimul meci al etapei a 7-a, FC Hermannstadt a dispus de Farul Constanța, scor 1-0, prin golul marcat de mijlcoașul Dragoș Albu (’12). Aceasta a fost prima victorie obținută de echipa sibiană în această stagiune de SuperLiga și a 3-a înfrângere consecutivă suferită de Farul.
La finalul partidei de pe „Municipalul” sibian, Marius Măldărășanu – tehnicianul FC Hermannstadt – a spus că echipa ar fi putut încheia prima repriză cu 4 goluri pe tabelă, care ar fi scutit-o de emoții în partea secundă.
„Îmi felicit jucătorii. Puteam pierde două puncte, am avut de suferit. În minutul 40 putea fi 4-0! Am făcut un joc bun contra unei echipe cu jucători de calitate.
Ne bucurăm pentru această victorie. Am pierdut meciuri, puncte, acum vine o victorie pentru care nu ne putem bucura prea mult. Peste 4 zile avem alt meci. Jucăm cu Dinamo, o echipă care joacă fotbal.
Poate cel mai bun joc pozițional. Albu este un jucător în care credem foarte mult. Este un jucător care poate susține efortul. Mă uit în urmă și la Murgia, era un 6-ar și am vrut un 8-ar. Trebuie să avem jucători care să finalizeze.
Când știi că ai în față o echipă cu jucători care pot scoate ceva din orice fază ai emoții. În general fotbalul te cam pedepsește. Ai ocazii și nu marchezi, se poate întâmpla orice.

Au fost niște dueluri pe care nu le-am înțeles. Cu toții ne dorim victorii, suntem conștienți de ce adversar vom avea în față. În general, serile lungi fără înfrângeri ne-au dus sus”, a declarat Marius Măldărășanu, la flash-interviu.
SuperLiga – Vedetele rundei a 7-a/ Rezultate + Clasament + Programul etapei a 8-a
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a doua
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoIbuchi Chukwu reîmbracă tricoul Gloriei Bistrița!/ Niciun minut în SuperLiga, însă 8 jucate în Europa League – „U” vs Dinamo Kiev
La mijlocul lunii iunie, „U” Cluj a anunțat transferul jucătorului Ibuchi Goodnews Chukwu Jr. (20...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 4 ore agoCupa României Betano 2026-2027/ S-au stabilit cele 4 grupe – Derby-ul Clujului în Grupa B, iar UTA și Poli Timișoara sunt în Grupa A, dar nu se confruntă!
Federația Română de Fotbal a organizat vineri, 21 august 2026, de la ora 15:00,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoOficial// Diogo Pinto a semnat cu Dinamo/ Andrei Nicolescu negociază și transferul unui atacant!/ Video-uri de prezentare: Diogo Pinto și Abdel Kader Njoya!
Dinamo București a perfectat transferul mjlocașului central Diogo Pinto (27 de ani), ultima oară...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoLiga 2 – Etapa 4 începe vineri și se încheie marți. Luni e zi liberă!/ Programul rundei și clasamentul
Eșalonul doi al fotbalului românesc a ajuns la runda a patra, primul meci fiind...




