Naționala de rugby a României a pierdut primul meci din Turneul de Vară din America de Sud, fiind învinsă de Chile cu 40-16 (23-13) într-un meci ce a avut loc sâmbătă seara, la Santiago de Chile. Los Cóndores au câștigat și Trofeul Banco de Chile, care a fost pus în joc în această partidă.
Singurul eseu al Stejarilor a fost marcat de debutantul Toni Maftei (CSU ELBI Cluj).
În cel de-al doilea meci din Turneul de vară, Stejarii vor întâlni Uruguay, pe 12 iulie, la Montevideo, de la ora 21:00, ora României.
România nu s-a putut baza pentru acest turneu pe 16 jucători care sunt indisponibili: Jason Tomane, Marius Iftimiciuc, Ovidiu Cojocaru, Adrian Mitu, Cristi Chirica, Dragoș Ser, Gabriel Rupanu, Daniel Plai, Hinckley Vaovasa, Mihai Graure, Taylor Gontineac, Paul Popoaia, Cosmin Manole, Tiqe Iliesa, Manumua Tevita și Gabriel Pop.
Naționala de rugby a României este calificată deja la Cupa Mondială de Rugby din 2027 din Australia, calificare care a fost obținută în urma disputării meciurilor din Campionatul European, competiție pe care echipa a terminat-o pe locul trei.
România
1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Tudor Butnariu (SCM USV Timișoara), 3. Gheorghe Gajion (Stade Montois),4. Adrian Moțoc (Biarritz), 5. Andrei Mahu (Massy), 6. Cristi Boboc C (CSA Steaua București), 7. Matthew Tweddle (CSA Steaua București), 8. Nicolaas Immelman (CSM Știința Baia Mare), 9. Alin Conache (CSA Steaua București), 10. Tudor Boldor (SCM USV Timișoara), 11. Taliauli Sikuea (CSM Știința Baia Mare), 12. Fonovai Tangimana (CS Dinamo), 13. Antonio Mitrea (Aurillac Espoirs), 14. Toni Maftei (CSU ELBI Cluj), 15. Ovidiu Neagu (SCM USV Timișoara)

Rezerve: 16. Ștefan Marko Buruiană (USON Nevers), 17. Iulian Hartig (CS Dinamo), 18. Thomas Crețu (US Dax), 19. Yanis Horvat (SC Albi), 20. Vlad Neculau (SCM USV Timișoara), 21. Vlăduț Bocăneț (CSM Știința Baia Mare), 22. Alexandru Bucur (SCM USV Timișoara), 23. Romeo Corrado – Ștețco (SCM USV Timișoara)
Staff: David Gérard – antrenor principal
FOTO: Chile Rugby
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga 2 – Etapa 8 Play-off// Steaua – Sepsi 0-2/ VIDEO – GOL FABULOS (RABONA) înscris de ALIN TECHEREȘ!!!
La București, în Ghencea, Sepsi a învins Steaua, scor 2-0, într-un meci dipsutat în...
-
Baschet
/ 15 ore agoNews Baschet masculin – Se cunosc echipele calificate în semifinalele LNBM/ Vezi programul partidelor
Dinamo București este ultima echipă calificată în semifinalele Ligii Naționale de Baschet masculin, după...
-
Champions League
/ 16 ore agoPSG și Arsenal, în finala UEFA Champions League/ Marele meci se va juca la Budapesta
Paris Saint-Germain – Arsenal Londra este finala UEFA Champions League. Formația franceză a trecut...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoLiga 2 – Etapa 8 Play-off// Corvinul – FC Voluntari 2-0 – Hunedorenii sunt în SuperLiga!/ Rezumat Video/ Mâine, în Ghencea, Steaua vs. Sepsi (ora 19.00)
Corvinul Hunedoara avea nevoie de un punct în partida cu FC Voluntari, din runda...



