CFR Cluj și Don.ro au anunțat încheierea unui parteneriat, astfel că din acest sezon de SuperLiga brand-ul Don.ro va fi prezent pe tricourile oficiale de joc și pe echipamentele de antrenament ale echipei, precum și în elementele de branding ale stadionului „Dr. Constantin Rădulescu”.
Acordul, valabil pe o perioadă de mai mulți ani, prevede și activări dedicate suporterilor, precum și integrări de brand care vor fi dezvoltate în jurul unor momente-cheie ale parteneriatului.
”Suntem onorați să ne alăturăm familiei CFR Cluj, un simbol al excelenței în fotbalul românesc. Acest parteneriat reflectă valorile comune care ne unesc – performanța, responsabilitatea și respectul față de comunitate.
La Don.ro, ne asumăm responsabilitatea de a promova un mediu de divertisment sigur și echilibrat, iar prin colaborarea cu CFR Cluj ne dorim să transmitem un mesaj puternic despre importanța jocului responsabil, atât pe teren, cât și în afara lui.” – Marius Mirasovici, Country Manager Don.ro, citat de Digi Sport.ro.
Această colaborare aduce Don.ro mai aproape de fanii fotbalului românesc și include o serie de activități online și offline dedicate fanilor CFR Cluj. Prin acest parteneriat, Don.ro își propune să promoveze jocul responsabil și să consolideze relația deja existentă cu publicul din România.

„Suntem încântați să anunțăm parteneriatul cu Don.ro, un brand românesc care împărtășește valorile noastre de performanță, seriozitate și dorință de a construi durabil.
Faptul că Don.ro devine partenerul principal al clubului nostru reprezintă o validare a muncii pe care o facem zi de zi, dar și un pas important spre consolidarea imaginii CFR Cluj la nivel național și internațional.
Ne bucurăm să avem alături un partener dinamic, cu o viziune modernă, care crede în puterea sportului de a inspira și de a aduce oamenii împreună. Mai mult decât atât, Don.ro a ales să ofere în acest sezon, fiecărui abonat din acest sezon competițional, câte un tricou oficial — un gest de apreciere indirectă pentru pasiunea și loialitatea cu care ne susțin.”, a declarat Președintele CFR Cluj, Cristian Balaj.
Fotbal Intern
Oficial// Oțelul Galați – transferul cu numărul 5!
Fotbal Intern
Oficial// Petrolul a ajuns la transferul cu numărul 7
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 1 minut agoOficial// Sepsi a transferat un fundaș dreapta brazilian
Sepsi Sfântu Gheorghe a perfectat transferul fotbalistului brazilian Gustavo Cascardo (29 de ani), ultima...
By Bogdan Badiu -
Din Voleu
/ 3 ore agoOficial// Se retrage fără tam-tam și focuri de artificii
Mihai Stoica – președintele Consiliului de Administrație al FCSB – a declarat că Vlad...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 16 ore agoMeciuri amicale – duminică, 21 mai 2026// U Cluj pierde în fața Croației U19!/ Victorii pentru CSU Craiova, UTA și Sepsi
Sepsi Sfântu Gheorghe, revenită în SuperLiga României, a întâlnit în primul amical verii, pe...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoOficial// În ultimele 24 de ore, UTA a transferat un fundaș central și un atacant/ CV-ul fundașului e O.K.!
UTA l-a înlocuit pe Florent Poulolo, plecat în această vară la U Cluj, cu...
Cele mai citite
S-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucatiunie 20, 2026Codin Samoila

