Israel intenționează să dispute toate partidele din preliminariile EURO 2024. Patru la număr, dintre care două din postura de echipă gazdă. Partidele de pe propriul teren, cu Elveția pe 15 noiembrie, și trei zle mai târziu cu România, ar urma să le joace în Cipru.
Potrivit Pro Sport, naționala statului Israel ar fi închiriat și CONFIRMAT hotelul de cantonament, respectiv stadioanele.

foto// Digi Sport
Arenele din Larnaca pe care le-au contactat deja israelienii sunt: AEK Arena – Georgios Karapatakis 8.058 locuri; Antonis Papadopoulos Stadium: 10.230 locuri.
Planul Federației Israeliene de Fotbal mai trebuie aprobat și de UEFA!
FOTBALUL EUROPEAN ESTE ÎN DOLIU!
Partida dintre Belgia și Suedia a fost suspendată la pauză, la scorul de 1-1, la cererea jucătorilor suedezi. Doi suporteri ai naționalei scandinave au fost împușcați mortal înaintea partidei, la cinci kilometri de stadion, de un radical islamist.

O a treia persoană împușcată se află în stare gravă, susține presa belgiană. În această dimineață, autorul atacului, de origine tunisiană și care s-a declarat membru ISIS, a fost depistat și împușcat de polițiștii belgieni. A decedat în ambulanță!
Până la orele amiezii, UEFA nu a comunicat dacă partida dintre Belgia și Suedia va fi reluată din minutul 46. Se așteaptă un comunicat și din partea federației suedeze de fotbal.
Iată rezultatele partidelor disputate aseară:
Grupa F// Azerbaijan – Austria 0-1
Grupa F// Belgia – Suedia – întrerupt la pauză, scor 1-1
Grupa J// Bosnia și Herțegovina – Portugalia 0-5
Grupa J// Luxemburg – Slovacia 0-1
Grupa J// Islanda – Liechtenstein 4-0
Grupa B// Gibraltar – Irlanda 0-4
Grupa B// Grecia – Olanda 0-1
În această seară, marți 17 octombrie, sunt programate șapte (7) partide:
ora 19.00//Grupa H// Finlanda – Kazahstan
ora 21.45// Grupa C// Anglia – Italia
ora 21.45// Grupa H// Irlanda de Nord – Slovenia
ora 21.45// Grupa G// Lituania – Ungaria
ora 21.45// Grupa C// Malta – Ucraina
ora 21.45// Grupa// Grupa H// San Marino – Danemarca
ora 21.45// Grupa G// Serbia – Muntenegru
Clasamentul în fiecare grupă:
Grupa A// 1. Scoția 15 puncte (6 jocuri); 2. Spania 15 (6); 3. Norvegia 10p (7); 4. Georgia 7p (6); 5. Cipru 0p (7)
Grupa B// 1. Franța 18p (6); 2.Olanda 12p (6); 3. Grecia 12p (7) ; 4. Irlanda 6p (7); 5. Gibraltar 0p (6)
Grupa C// 1. Anglia 13p (5); 2. Italia 10p (5); 3. Ucraina 10p (6); 4. Macedonia 7p (6); Malta 0p (6)
Grupa D// 1. Turcia 16p (7); 2. Croația 10p (6); 3. Țara Galilor 10p (6); 4. Armenia 7p (6); 5. Letonia 3p (7)
Grupa E// 1. Albania 13p (6); 2. Cehia 11p (6); 3. Polonia 10p (7); 4. Moldova 9p (5); 4; 5. Ins. Feroe 1p (7)
Grupa F// 1. Belgia 16p (6); 2. Austria 16p (7); 3. Suedia 6p (5); 4. Azerbaijan 4p (6); 5. Estonia 1p (6)
Grupa G// 1. Ungaria 13p (5); 2. Serbia 10p (6); 3. Muntenegru 8p (5); 4. Lituania 5p (6); 5. Bulgaria 2p (6)
Grupa H// 1. Slovenia 16p (7); 2. Danemarca 16p (7); 3. Finlanda 12p (7); 4. Kazahstan 12p (7); 5. Irlanda de Nord 6p (6); 6. San Marino 0p (6)
Grupa I// 1. România 16p (8); 2. Elveția 15p (7) 3. Israel 11p (6); 4. Kosovo 7p (7); 5. Belarus 6p (8); Andorra 2p (8)
Grupa J// 1. Portugalia 24p (8); 2. Slovacia 16p (8); 3. Luxemburg 11p (8); 4. Islanda 10p (8); 5. Bosnia și Hețegovina 9p (8); Liechtenstein 0p (7)
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 17 ore agoLiga 2 – Joi, primul meci din returul play-off-ului/ Cele 8 partide din play-out se dispută sâmbătă, de la ora 11.00
Startul în returul play-off-ului Ligii 2 Casa Pariurilor se dă joi, la Oradea, de...
-
Fotbal Intern
/ 19 ore agoOficial// FC Bacău și Petrolul în finala Cupei de Tineret, Farul și Rapid în finala Cupei Elitelor U17
Astăzi, 22 aprilie, s-au disputat semifinalele Cupei de Tineret și din Cupa Elitelor U17....
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 23 de ore agoComunicat FRF// Peste 800 de participanți la cel mai important eveniment dedicat formării antrenorilor din academiile de fotbal
Federația Română de Fotbal a organizat evenimentul Youth Coaching Summit, care a reunit, în...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoBilete la Derby-ul Clujului/ Vezi comunicatul clubului organizator
Derby Clujului – CFR vs „U” – se va disputa sâmbătă, 25 aprilie, de...
By Ultras24
Cele mai citite
Liga 3 - Rezultatele etapei 3 play-off/out/ O nouă victorie la scor mic obținută de Poli Timișoaraaprilie 17, 2026Codin Samoila


