Gigi Becali, patron FCSB și parlamentar, a fost sunat de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, care i-a dezvăluit că el a fost inițiatorul proiectului de lege discutat intens în spațiul public în ultimele zile.
Potrivit declarației lui Becali, Simonis și-ar fi dorit modificarea din Legea Sportului pentru a facilita o asociere între Primăria Timișoara și Universitatea din orașul de pe malul Begăi.
Acesta este unul dintre cele două alineate care urmau să fie introduse în Legea Sportului: ”Două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale şi/sau instituţii publice au dreptul să se asocieze, formând un club sportiv de drept privat, cu personalitate juridică”
Sintagma ”instituții publice” le dădea dreptul și celor de la CSA Steaua și CS Dinamo să-și schimbe forma de organizare pentru a putea promova în SuperLigă. Însă Gigi Becali a transmis că aceasta va fi scoasă și nu va mai fi introdusă în noua Lege a Sportului, care va fi votată luni, 30 iunie, în ultima zi dinaintea vacanței parlamentare, informează digisport.ro.
”Într-un fel, eu știam pentru că vorbisem… Mă minunam, acum, când sunt eu în Parlament, prietenul meu cel mai bun e la Comisia de Sport din Senat, nu înțelegeam ce se întâmplă.
Dar astăzi m-a sunat domnul Simonis, șeful Camerei Deputaților, și mi-a zis: `Băi, nea Gigi, vezi că eu au propus legea asta, dar am făcut-o pentru primării, pentru Consilii Județene, pentru Timișoara, ca să facă o asociere cu Universitatea din Timișoara.

Gigi Becali – Foto – playsport.ro
Dar sintagma aia nu a fost făcută pentru CSA. Dar acum, eu, Simonis, am fost primul care l-a atacat pe Dâncu, când a vrut să facă legea aia. Ca atare, nu voi veni să fac eu legea lui`.
Și-au dat seama ce se poate întâmpla, am vorbit și cu șeful grupului parlamentar PSD și i-am zis că putem să facem o anomalie, luăm mere cu pere și facem prune. N-ai cum!
Acum, au luat legea, o suspendă, o trimit săptămâna asta la Comisia de Sport a Parlamentului, o amendează, scot sintagma `instituții publice` și o aduc luni (n.r.- 30 iunie) în Parlament și o votează luni, ca să intre înaintea startului competițiilor de fotbal. Cu sintagma aia, puteai să bagi oricâți bani de la buget. Au înțeles care e pericolul”, a declarat Gigi Becali, potrivit GSP Live.
Aleșii neamului s-au speriat!/ Votul pentru modificarea Legii Sportului a fost amânat!
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – Programul celor 25 de partide din turul 2
Fotbal Intern
Oficial// Gabriel Gheorghe va juca pentru FC Argeș!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupe Europene
/ 11 ore agoEuropa League& Conference League – CFR Cluj – Tromso IL 0-5/ KuPS Kuopio – CSU Craiova 1-1/ Rezumate Video
CFR Cluj a fost scoasă de pe șine de formația norvegiană Tromso IL, scor...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 14 ore agoCupa României Betano – Au fost stabilite cele 24 de partide din Turul 3!
Miercuri, 12 august 2026, de la ora 17:30, sunt programate partidele din turul al...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 16 ore agoLiga 2 Casa Pariurilor – Etapa a doua se desfășoară pe parcursul a 3 zile/ Primul meci al rundei se joacă vineri, între Unirea Slobozia și Gloria Bistrița
Liga 2 Casa Pariurilor programează în acest weekend – 7-9 august – partidele din...
By Ultras24 -
Rugby
/ 18 ore agoTrei „Stejari” au devenit oficial cetățeni români
Trei dintre componenții echipei naționale de rugby a României – Fonovai Tangimana (39 de...
By Ultras24



