FC Universitatea Cluj și CFR Cluj au ajuns la un acord privind transferul lui Ioan Barstan (20 de ani, 1,75 metri), jucător de bandă stângă care a făcut primii pași în fotbal la ”U”, informează clubul de pe Cluj Arena.
„Ioan Barstan a început fotbalul în curtea Universității Cluj. După ce a trecut pe la FC Ardealul Cluj-Napoca, Barstan a făcut pasul la echipa secundă a celor de la CFR în toamna lui 2020, unde a evoluat până în 2023, atunci când a fost împrumutat la divizionara terță de la acea vreme, Unirea Ungheni.
Acesta a contribuit la promovarea mureșenilor în Liga a II-a, fiind folosit ca titular în primele manșe ale barajelor cu SCM Zalău și Gloria Bistrița. Barstan a rămas la Ungheni și după promovare, iar în prima parte a stagiunii 2024-2025 a strâns 18 prezențe în liga secundă și Cupa României, reușind să marcheze de două ori și să livreze alte patru pase decisive.

Noul fotbalist al „studenților” a fost remarcat de către staff-ul echipei noastre în perioada petrecută la Unirea Ungheni, unde a fost coleg cu doi jucători împrumutați de Universitatea, Alin Chinteș și Alin Techereș.”, este comunicatul celor de la Universitatea Cluj.
Mercato Vară 2025// SuperLiga – Liga 2 – Liga 3 – Actualizări zilnice!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa Romaniei 2025/2026
/ 6 minute agoOficial// CCA a anunțat arbitrul finalei Cupei României Betano!/ El e adevăratul „flueiraș” numărul 1!
Comisia Centrală a Arbitrilor a anunțat brigada de arbitri care va conduce la centru...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoTimișoara și Râmnicu Vâlcea, orașe care respiră fotbal, Poli și SCM revin în Liga 2!
La finalul etapei 6 (antepenultima) a Play-off-ului Ligii 3, SCM Râmnicu Vâlcea și Politehnica...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 17 ore agoSuperLiga – Play-off// U Cluj vs. Rapid 1-0/ Bergodi și „baieții” lui merg în cupele europene/ Rezumat Video/ Pentru U Cluj urmează o săptămână teribilă, cu două finale!
U Cluj a învins Rapid, scor 1-0, într-un meci disputat în runda cu numărul...
-
Fotbal Intern
/ 19 ore agoSuperLiga – Play-out// Oțelul Galați vs. Farul Constanța 3-2/ Gălățenii rămân pentru încă un sezon în prima ligă/ Rezumat Video/ Farul e în buza prăpastiei
Meci intens, dramatic, cu 5 goluri, la Galați, între Oțelul și Farul Constanța, încheiat...
By Noval Adrian



