Ianis Zicu este noul antrenor principal al Farului Constanța, după retragerea (temporară) lui Gheorghe Hagi din mijlocul ierbii.
Noul tehnician a condus deja primul antrenament și surprizele nu au întârziat să apără. Patru jucători au fost chemați în biroul președintelui Gheorghe Popescu pentru rezilierea contractelor. Este vorba de Mihai Bălașa (fundaș central), Gabi Iancu (atacant), Carlo Casap (mijlocaș) și Fabinho, fundaș lateral dreapta). Negocierile au început!
Lotul prezent la reunire a fost următorul:
jucători de câmp: Ionuț Larie, Cristian Ganea, Ianis Avrămescu, Alin Cocoș (revenit de la Chindia Târgoviște), Luca Banu, Iustin Doicaru, David Maftei (revenit de la Oțelul Galați), Bogdan Țîru, Ștefan Duțu (revenit de la CS Afumați), Robert Sălceanu, Răzvan Tănasă (revenit de la Oțelul Galați), Gabriel Buta, Gabriel Dănuleasă (revenit de la CS Afumați), Eduard Radaslavescu, Gustavo Marins, Nicolas Popescu, Victor Dican, Ionuț Cojocaru, Cristian Sima (2007), Dan Nechifor (2007), Alexandru Telehoi (2009), Andrei Oancea (2008).
- Au lipsit: Jakub Vojtus (ajunge pe 16 iunie), Joao Victor Kaminski (ajunge sâmbătă, fiul lui Rivaldinho), în timp ce Dan Sîrbu (România U21), Rafael Munteanu, David Păcuraru (ambii România U19) și Narek Grigoryan (Armenia), se vor alătura lotului după încheierea acțiunilor echipelor naționale.

F0t0 – Daniel Florea (antrenor secund, stânga), Ianis Zicu (antrenor principal, foto centru) și Mihai Moraru (antrenor cu portarii) – Farul Constanța
Săptămâna viitoare, Farul va disputa două jocuri de verificare chiar la Baza Sportivă a Academiei Hagi, la 18 iunie cu Cernomore Varna (locul 3 în ultima ediție), iar apoi, la 21 iunie, tot cu o echipă din Bulgaria, Fratria Varna.
La 27 iunie, la București, de la ora 11.00, pe stadionul Arcul de Triumf, Farul va disputa un meci amical cu Oțelul Galați.
Potrivit site-ului oficial al clubului, în perioada 28 iunie – 4 iulie, echipa pregătită de Ianis Zicu va efectua un cantonament în Bulgaria, în stațiunea montană Bansko, unde sunt programate alte patru jocuri amicale: la 29 iunie, de la ora 18.00, cu Egnatia (campioana Albaniei), la 30 iunie, de la ora 18.00, cu Drita (campioană Kosovo), la 3 iulie cu Sileks (locul 2 – Macedonia), iar la 4 iulie cu FK Radnicki Nis (Serbia).
Mercato Vară 2025// SuperLiga – Liga 2 – Liga 3 – Actualizări zilnice!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
LIGA a II-a
/ 3 ore agoLiga 2 Casa Pariurilor – Programul etapei 13/ Trei meciuri se văd la TV
Liga 2 Casa Pariurilor programează sâmbătă, 8 noiembrie, nouă (9) partide din cadrul rundei...
By Bogdan Badiu -
Din Voleu
/ 6 ore agoOficial// Oțelul, Petrolul și UTA, noi termene de plată către foști jucători/ Câte etape de suspendare au primit Murgia și Selimovic
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită astăzi, 5 noiembrie, a...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoA încetat din viață marele antrenor Emerich Ienei/ Moment de reculegere înaintea tuturor meciurilor din SuperLiga, Liga 2 și Liga 3
Emeric Ienei a încetat din viață la vârsta de 88 de ani. Născut pe...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoLiga 3 – Programul etapei a 12-a/ Ora oficială de începe a meciurilor este 14.00/ Partida CSM Tg-Jiu vs Unirea Bascov se joacă în nocturnă!
Liga 3 programează vineri și sâmbătă, 7-8 noiembrie, partidele etapei a 11-a, prima a...



