Pe Cluj Arena, „U” Cluj a bătut UniversitateaCraiova și cu cele 35 de puncte acumulate a urcat, provizoriu, pe poziția a treia în clasamentul play-off.
Fotbaliștii clujeni au bifat a doua victorie consecutivă și în runda a 7-a vor juca în Gruia, cu CFR, apoi acasă cu FCSB. Obiectivul „Șepcilor roșii” este clasarea pe podium și participarea în cupele europene!
După meci, Ioan Ovidiu Sabău s-a declarat mândru de evoluția întregii echipei. Tehnicianul celor de la „U” Cluj a mai spus că accederea în preliminariile Conference League a devenit un obiectiv realizabil.
„Vreau să-mi felicit jucătorii. S-au adaptat la condiții. N-a fost ușor, dar au fost foarte inteligenți. Am avut atitudine, stare de spirit bună. Au arătat că vor mai mult și am arătat destul de bine. Cred că am meritat pe deplin această victorie. Am avut viață în noi! Jucătorii și-au dorit cu adevărat și s-a văzut că vor să câștige.
Ne-am dori să participăm într-o cupă europeană. Cred că ar fi un al doilea obiectiv foarte, foarte frumos. I-am răsplăti pe sponsori, pe fani, care au nevoie de aceste momente de bucurie. Și ei investesc foarte multă energie, pasiune și ne bucurăm când le facem aceste mici momente de bucurie.

(n.r – întrebat despre conflictul dintre cele două bănci din timpul jocului) N-am auzit. Eram tot timpul pe margine. E posibil, mai sunt astfel de momente. Am înțeles după joc că nu s-a dat acea minge, au continuat jocul și atunci s-a iritat cineva de la noi. Ne cerem scuze dacă s-a întâmplat asta, nu e normal, dar cred că acolo s-a terminat. Mai sunt și astfel de momente, din păcate.

E ceva deosebit ce ni se întâmplă, iar jucători trebuie să fie mândri de ceea ce realizează. Când vor mai mult, reușesc. E un grup, sunt jucători care dau sută la sută, nu se dau deloc înapoi. Au fost unele mici probleme când nu aveam toți jucători și când au lipsit s-a văzut clar. Acum au venit ceilalți, a revenit și Nistor.
Am învățat și din eșecuri, din momentele mai puțin bune. Suntem aici să ne corectăm, să ajut jucătorii să fie mai buni. Uneori în cert, alteori îi laud. Eu cred că suntem destul de bine acum. Cum să nu fiu mulțumit după o calificare în play-off, iar acum ne batem pentru primele locuri?„, a spus Ioan Ovidiu Sabău, preluat de sport.ro.
SuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 8-a play off-out/ Vezi și calendarul rundelor 6 și 7!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ o oră agoSuperliga – Play-out// Live Text – FC Botoșani – Metaloglobus 1-1/ Ongenda înscrie înainte de pauză!
SE JOACĂ ACUM! Nouă succese, cinci remize și doar trei înfrângeri este palmaresul înregistrat...
-
Rugby
/ 2 ore agoLiga de Rugby Kaufland – Partide spectaculoase în etapa 4/ Dinamo și Rapid – patru victorii din tot atâtea meciuri
Etapa a patra a Ligii de Rugby Kaufland a programat două derby-uri, la Baia...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 5 ore agoNews Alert// Dan Udrea (Fotbal Show – Prima Sport) a anunțat că FC Argeș nu va lua licența pentru Europa: „FC Argeș nu trebuie luată în calcul din perspectiva europeană – Video – Nu va primi licența. Informația este confirmată din conducerea celor de la FC Argeș!”
Jurnalistul Dan Udrea, realizatorul și moderatorul Fotbal Show – Prima Sport, i-a avut aseară...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoLiga de Tineret și Liga Elitelor U17 – Rezultatele partidelor etapei 10 play-off/out/ Farul „luminează” în ambele categorii de vârstă
Campionatele rezervate juniorilor – Liga de Tineret și Liga Elitelor U17 – s-au reluat...
By Ultras24




