Universitatea Craiova a pierdut pe Cluj Arena, 1-2 cu Universitatea Cluj, deși la pauză conducea cu 1-0, grație golului marcat de Mitriță, în minutul 20. Echipa lui Ioan Ovidiu Sabău a reușit remontada. Thiam a restabilit egalitatea în minutul 59, iar Zajkov a înscris în propria poartă, în minutil 79, în urma cornerului executat de Dan Nistor.
La finalul partidei de pe Cluj Arena, Mirel Rădoi a vorbit despre evoluția echipei sale, rezultat dar și despre cele întâmplate la marginea terenului.
”O partidă așa cum preconizam că va fi, destul de intensă, vremea a făcut să fie și mai intensă, o primă repriză în care nu am avut posesia în zonele în care am pregătit, dar am reușit să marcăm. Cred că repriza a doua, așa cum i-am avertizat pe băieți la pauză, U Cluj nu mai are nimic de pierdut și vor risca totul, vor juca mingi lungi pe cei doi atacanți, ceea ce s-a și întâmplat. Din păcate, nu aș putea să spun că au ieșit relaxați.
După 49 de secunde am avut ocazie din 6 metri, cu poarta goală, probabil că acolo se termina partida. Mingea la noi la primul gol, ne invităm, după aceea, autogol. Din păcate, nu știu dacă meritam să câștigăm, dar cu siguranță, nu meritam să pierdem.
În momentul în care joci minge lungă și nu mai ai unde să pasezi că terenul e plin de apă, echipa care făcea pressing în momentele alea, avea un avantaj. Nu am putut să văd cu exactitate dacă a fost penalty, dar, probabil, dacă nu s-a dat, nu a fost. S-a creat și o presiune mare după meciul cu FCSB, că Screciu merita al doilea galben.

M-au înjurat de morți dinspre banca lor, jucătorii la fel. Am avut rugămintea să înjure de familie, că încă trăiesc, dar nu de morți. Mi-e greu să accept lucrurile astea, pentru că nici eu nu le fac față de altcineva. Ai posibilitatea să mă înjuri de familie, înjură-mă de mamă, de tată că încă trăiesc. Dacă mă înjuri de morți, ei nu au nicio vină, sunt bine acolo unde sunt.
Depinde ce vor face și ei (n.r. FCSB) mâine seară, dar eu am încercat să văd unde ne situăm după șase meciuri. Am încercat să vedem cât de mult ne putem distanța de locurile 4, 5 și 6, ca după aceea să ne concentrăm pe locurile de față. În momentul ăsta facem greșeala de care mă temeam. Vorbim de campionat, nu ne câștigăm meciurile, iar echipele de pe locurile 4,5 și 6 se pot apropia de noi. De asta am tot evitat, am văzut că momentele noastre în ultimele trei sezoane, când presiunea era marer, indiferent dacă a fost același nucleu de jucători, nu s-a reușit.

Am încercat să elimin această presiune. Din păcate, cred că, dacă mâine FCSB va câștiga, va fi greu, chiar dacă vom avea meci direct. Primul criteriu e numărul de puncte la intrarea în play-off, deci în momentul ăsta, cu o victorie, discutăm practic de 7 puncte. Lucrurile vor fi greu de remontat în doar patru partide. Eu nu cred că este o echipă care poate câștiga toate meciurile în acest play-off”, a declarat Mirel Rădoi – tehnicianul celor de la Universitatea Craiova – la conferința de presă. potrivit sport.ro.
SuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 8-a play off-out/ Vezi și calendarul rundelor 6 și 7!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
LIGA a II-a
/ 2 ore agoLiga 2 Casa Pariurilor – Programul etapei 13/ Trei meciuri se văd la TV
Liga 2 Casa Pariurilor programează sâmbătă, 8 noiembrie, nouă (9) partide din cadrul rundei...
By Bogdan Badiu -
Din Voleu
/ 5 ore agoOficial// Oțelul, Petrolul și UTA, noi termene de plată către foști jucători/ Câte etape de suspendare au primit Murgia și Selimovic
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită astăzi, 5 noiembrie, a...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoA încetat din viață marele antrenor Emerich Ienei/ Moment de reculegere înaintea tuturor meciurilor din SuperLiga, Liga 2 și Liga 3
Emeric Ienei a încetat din viață la vârsta de 88 de ani. Născut pe...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoLiga 3 – Programul etapei a 12-a/ Ora oficială de începe a meciurilor este 14.00/ Partida CSM Tg-Jiu vs Unirea Bascov se joacă în nocturnă!
Liga 3 programează vineri și sâmbătă, 7-8 noiembrie, partidele etapei a 11-a, prima a...



