Universitatea Cluj a pierdut pe „Ion Oblemenco”, scor 0-1, într-o partidă din cadrul rundei a 25-a a SuperLigii.
Unicul gol al meciului a fost înscris de Alexandru Mitriţă, în minutul 10, din penalty. În finalul primei reprize, Nistor a ratat o lovitură de la 11 metri.
Repriza a doua a început cum nu se poate mai prost pentru echipa clujeană. Iulian Cristea, în minutul 54, a fost eliminat după ce a primit al doilea cartonaș galben.
La flsh-interviu dar și la conferința de presă, Ioan Ovidiu Sabău a vorbit despre incidentele petrecute în zona vestiarelor.
„E bine să îţi vezi de treaba ta, nu intru în detalii. Sunt oameni care sunt toată ziua sunaţi şi ştiu ce s-a întâmplat la pauză şi la final. E incredibil, nu mai există pic de respect.
Sunt observatori, oameni care au asistat, dar nu se întâmplă nimic. Dacă unul are curaj să spună, te desfiinţează.

Doar atât i-am spus, că nu-i corect ce face. Ce am auzit după aceea, mi se pare… îl respect prea mult pe Mirel, e un băiat bun, îl felicit pentru victorie. Sunt nişte lucruri care nu…e mai bine să nu vorbesc, nu pot să răspund cu aceeaşi monedă, nu mă sună nimeni să fac circ în presă.
Aceşti oamenii povestesc despre mine astfel de lucruri, cu o anumită tentă, sunt încurajaţi să facă asta”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, la Digi Sport.
De citit și alte trei materiale:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoSuperLiga – Etapa a 4-a// UTA – Rapid 0-0/ A plouat torențial la Arad, dar nu cu goluri/ Rezumat Video/ Ocazii imense ratae de ambele echipe
Meci superb pe arena „Francisc Neuman”, jucat pe o ploaie torențială de vară, încheiat...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 12 ore agoSuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 5-a
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat programul etapei a cincea din sezonul regular al...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoLiga 2 – Etapa a II-a/ Live Text – Unirea Slobozia – Gloria Bistrița 0-3/ Gloria – început perfect de sezon: 6 din 6!/ Rezumat Video
Runda a doua a început furtunos, cu victoria Gloriei Bistrița pe terenul Unirii Slobozia,...
-
Din Voleu
/ 17 ore agoOficial/ „U” Cluj s-a despărțit de Alessandro Murgia/ Mijlocașul italian este dorit de UTA
În cursul zilei de vineri, 7 iulie, „U” Cluj a anunțat că a ajuns...
By Ultras24



