Universitatea Craiova a învins-o pe Sepsi Sf. Gheorghe, scor 2-1, într-o partidă din cadrul etapei a 20-a a SuperLigii.
Maldonado a deschis scorul în în minutul 27, cu o plastă lovitură de cap, iar Oberlin a restabilit egalitatea în minutul 39. În repriza secundă, Ștefan Baiaram a fructificat centrarea lui Bancu și a înscris, din 4 metri, cu capul, lăsându-l fără replică pe Niczuly.
După acest rezultat, CSU Craiova urcă pe locul 4, cu 32 de puncte, în timp ce Sepsi este pe locul 6, cu 29 de puncte.
La finalul meciului de pe „Ion Oblemenco”, Ștefan Baiaram a spus că echipa trebuie să câștige campionatul sau Cupa României, unul dintre cele două trofee puse în joc.
„Am luat acel gol pe un fond bun al nostru. Ne bucurăm că am câștigat Am avut un contraatac, o centrare foarte bună și mă bucur că am înscris.
Important e că am câștigat. I-am dedicat golul prietenei mele. Va fi o săptămână foarte grea, vom avea un derby, ne pregătim foarte bine și mergem la București să câștigăm.
Este o victorie foarte importantă, am avut oscilații din păcate, dar sperăm cu această victorie să avem încredere, să mergem la București să câștigăm și apoi la Buzău, să luăm cele 3 puncte.

Ne bucurăm că cei din club ne pun la dispoziție teren bun. Îmi pare rău că la Ploiești nu am avut. Obiectivul clubului este să luăm Cupa sau campionatul, unul dintre cele două trofee trebuie să luăm anul acesta,”, a declarat Ștefan Baiaram.
După acest rezultat, CSU Craiova a urcat pe locul 4, cu 32 de puncte, în timp ce Sepsi este pe poziția a 6-a, cu 29 de puncte.
În runda a 21-a, ultima din acest an, Universitatea Craiova va juca în deplasare cu Gloria Buzău, sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 19:30, în timp ce Sepsi o va primi pe teren propriu pe Universitatea Cluj, vineri, 20 decembrie, de la ora 19:00.
PROGRAMUL și REZULTATELE ETAPEI a 20-a:
Vineri, 13 decembrie
FC BOTOȘANI vs FC HERMANNSTADT 1-2 (1-1)/ Chică-Roșa (16) – Chițu (42), Balaure (75)
DINAMO București vs POLITEHNICA Iași 2-0 (0-0)/ Dennis Politic (71), Patrick Olsen (90+4)
Sâmbătă, 14 decembrie
OȚELUL Galați vs UTA 1-1 (0-1)/ Cisotti (54) – C. Mihai (38)
UNIVERSITATEA Craiova vs SEPSI Sf. Gheorghe 2-1 (1-1)/ Maldonado (27), Baiaram (68) – Oberlin (39)
Ora 20.00 „U” Cluj vs PETROLUL Ploiești
Duminică, 15 decembrie
Ora 16.00 UNIREA Slobozia vs CFR Cluj
Ora 20.45 FARUL Constanța vs FCSB
Luni, 16 decembrie
Ora 20.00 RAPID București vs FC BUZĂU
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 42 de minute agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o oră agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



