Pe Arcul de Triumf, Dinamo a remizat cu CFR Cluj, scor 1-, într-o partidă din cadrul etapei a 16-a a SuperLigii.
La finalul partidei, Louis Munteanu a explicat faza din care a marcat, în minutul 45+2. Atacantul CFR-ului a recunoscut că și-a împins adversarul direct și apoi nu s-a ferit să-l ia „peste picior” pe arbitrul Adrian Cojocaru.
Inițial, Andrei Cojocaru a fluierat fault în atac, dar Viorel Flueran, arbitrul VAR, l-a chemat la monitor pentru a revedea faza. „Centralul” și-a schimbat decizia și a validat golul!
„A fost un meci greu, cu un adversar dificil. Nu cred că Dinamo a pierdut vreun meci acasă. O remiză, așa a fost să fie. Sperăm să câștigăm la Galați.
Arbitrul a crezut că l-am împins pe fundaș. L-am împins puțin, doar ca să îl sperii. A comis-o arbitrul!
Am avut toată săptămâna probleme cu spatele și am ieșit, nu am mai stat. Nu e ceva grav. Mister ne-a spus la pauză ce să facem mai bine. Am avut o repriză a doua mai bună.

louis Munteanu/ Foto – flashscore.ro
Eu sunt aici de puțin timp, sunt aici să îmi fac treaba. Nu mă gândesc la transfer.
Sunt la al treilea an la seniori, nu mai «pun botul» la ce se scrie în presă.
Nu mi-am propus nimic, vreau doar să fiu mai bun ca anul trecut. Noi vrem să fim în play-off și de acolo ne vom propune un nou obiectiv”, a declarat Louis Munteanu, la Prima Sport 1.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 50 de minute agoRapid va disputa trei partide amicale în Austria/ Mohammed Kamara (CFR Cluj) ar putea fi prima achiziție a clubului giuleștean
Rapid București – locul 5 în SuperLiga, ediția 2025/26 – se va reuni în...
-
Fotbal Intern
/ o oră agoOficial// Renato Espinosa rămâne să joace în SuperLiga/ Contract pe două sezoane cu o nou-promovată
În cursul zilei de joi, 4 iunie, Corvinul Hunedoara a comunicat că a ajuns...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoNews Alert// Goalkeeper-ul de 19 ani și 2,04 metri a plecat de la FCSB și a semnat cu CSU Craiova!
Campioana CSU Craiova a anunțat transferul tânărului goalkeeper Alexandru Maxim (19 ani, 2,04 metri), sub...
-
Din Voleu
/ 4 ore agoOficial// U Cluj a stabilit programul amicalelor în cantonamentul austriac/ Alex Bota ar putea ajunge la FC Bihor!
FC „U” Cluj – vicecampioana SuperLigii din sezonul recent încheiat – se va reuni...



