FC Hermannstadt și CFR au terminat la egalitate, scor 0-0, într-o partidă din cadrul rundei a 10-a a SuperLigii.
Contrar așteptărilor, Dan Petrescu s-a declarat mulțumit de prestația fotbaliștilor săi.
„Dacă echipa mea juca cum a jucat Sibiul, eram criticat. Așa este fotbalul. Am dominat, portarul (n.red. Căbuz) a făcut minuni, noi n-am reusit să înscriem.

E atipic CFR-ul de anul acesta, marchează multe goluri. În trecut marcam un gol și era de ajuns.
N-am ce să le reprosez, mi-au lipsit totuși câțiva jucători pe care puteam să-i bag. Cu schimbările am stat rău. Dacă vrei să-l scoți pe Louis Munteanu trebuie sa bagi un under 21. Dacă nu era regula under puteam să bag un atacant.
Nu vreau să mă gândesc prea mult, mâ gandesc la următorul meci. Avem o problemă, Kamara a luat al patrulea galben. Nu înțeleg de ce a luat galben. Nu mă gândesc la ce am făcut la Unirea Urziceni, nu mă gândesc nici la ce voi face peste un an. Mă gândesc doar la următorul meci.

E greu să spun asta, sunt două echipe acum în față. Normal că dacă ele sunt acum pe primul loc, ele sunt favorite.”, a declarat Dan Petrescu.
PROGRAMUL RUNDEI a 10-a/ 20- 23 septembrie:
Vineri, 20 septembrie
FC Botoșani – FC Buzău 3-3 (0-1)/ Au marcat: Mouaddib (69), Aldair (74), Ongenda (89) – Budescu (40), Matricardi (80), Ișfan (90+1)
Oțelul Galați – Dinamo 1-1 (1-1)/ Au marcat: Maciel (22) – Selmani (18 – penalty)
Sâmbătă, 21 septembrie
FC Hermannstadt – CFR 1907 Cluj 0-0
Ora 21.30 FCSB – Petrolul Ploiești
Duminică, 22 septembrie
Ora 16.00 Farul Constanța – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Ora 21.30 Universitatea Cluj – Universitatea Craiova
Luni, 23 septembrie
Ora 18.00 UTA Arad – Poli Iași
Ora 21.00 Unirea Slobozia – FC Rapid 1923
PROGRAMUL RUNDEI a 11-a/ 27- 30 septembrie:
Vineri, 27 septembrie
Ora 18.00 Petrolul Ploiești – FC Hermanstadt
Ora 21.00 Dinamo – FC Botoșani
Sâmbătă, 28 septembrie
Ora 16.45 Poli Iași – Universitatea Cluj
Ora 19.00 CFR 1907 Cluj – UTA Arad
Ora 21.30 FC Rapid 1923 – Oțelul Galați
Duminică, 29 septembrie
Ora 16.00 Gloria Buzău – Farul Constanța
Ora 21.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FCSB
Luni, 30 septembrie
Ora 21.00 Universitatea Craiova – Unirea Slobozia
REZUMAT VIDEO:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Handbal
/ o oră agoNews Handbal Feminin// Se cunosc grupele preliminare de la C.E. 2026/ România a dat peste Norvegia/ Meciul se va juca la Cluj-Napoca
În cursul zilei de joi, 16 aprilie, la Katowicze – Polonia, s-a desfășurat tragerea...
-
Din Voleu
/ 11 ore agoOficial// Jovo Lukic – jucătorul lui U Cluj până la finalul sezonului 2028/2029!
Jovo Lukic (27 de ani), atacantul bosniac al U Cluj și golgheterul SuperLigii, cu...
By Ultras24 -
Echipe Nationale
/ 14 ore agoSăptămâna viitoare încep negocierile dintre Burleanu și Hagi, pentru preluarea Naționalei României/ Obiectivul lui Gică Hagi: EURO 2028!
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal l-a mandatat, astăzi, 16 aprilie a.c., în...
By Ultras24 -
Fotbal Feminin
/ 15 ore agoSuperLiga Feminină crește la 10 echipe din sezonul 27/28!/ Vezi toate modificările aduse!
În cadrul ședinței de Comitet Executiv de joi, 16 aprilie, s-au luat o serie...
By Ultras24
Cele mai citite
Liga 3 - Play-off/out - Rezultatele înregistrate în runda a doua/ Opt goluri la Galați, 7 la Zărnești, Liești și Moreni/ Poli Timișoara, victorie dramatică contra Minaur Baia Mareaprilie 10, 2026Codin Samoila


