FC Botoșani a postat pe pagina oficială de Instagram un filmuleț în care Valeriu Iftime a anunțat că Bogdan Andone (49 de ani) va rămâne în continuare antrenorul echipei și în următoarele două sezoane.
Videocliplul (https://www.instagram.com/fcbotosani/) a fost filmat, după cum a spus Valeriu Iftime, chiar în curtea casei lui Bogdan Andone!
„Dragi iubitori ai sportului sau ai fotbalului din Botoșani, sunt acasă la Bogdan și vă dau o veste în premieră: Bogdan va rămâne antrenorul nostru măcar doi ani de zile. Știu că îl iubiți mult, știu că mi-ați dat atâtea mesaje. D-aia am și filmat cu el, să vedeți că suntem împreună și că vine la Botoșani.

Îți mulțumesc din toată inima, Bogdan. Suntem în Liga 1 (n.r. SuperLiga), sunt din nou fericit și dau mesaj tuturor iubitorilor de fotbal din Botoșani că vom continua și că de data asta încercăm să facem o echipă mult mai bună, mai solidă pentru ca anul viitor să nu mai avem aceleași trăiri”, a precizat Valeriu Iftime.
Invitat să spună câteva cuvinte suporterilor FC Botașani, Bogdan Andone a declarat: ”A fost greu, dar prin muncă și speranță că putem face lucrurile bine, cu încredere și credință, am reușit.

Munca și speranța au fost factorii importanți și esențiali. Le mulțumesc și eu în numele meu și al echipei suporterilor, oamenilor care au fost la stadion”.
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – faza regională – Rezultatele etapei a doua
Fotbal Intern
Oficial// UTA a anunțat transferul unui fundaș stânga!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ Live Text – Oțelul Galați vs. CFR Cluj 2-1
Oțelul Galați și CFR Cluj se întâlnesc în prima etapă a Superligii 2026-2027. Meciul...
By Bogdan Badiu -
Conference League
/ 3 ore agoCFR Cluj îi invită pe fani în charterul de Armenia, dar nu din dragoste/ Motivul e strict financiar!
CFR Cluj stă rău cu banii, unii spun că ar fi în moarte clinică,...
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoMeciuri amicale – 16-18 iulie// Dueluri purtate de echipele de Liga 2 și Liga 3
Formațiile din SuperLiga se concentrează pe meciurile primelor runde sau pe participarea în cupele...
-
Din Voleu
/ 10 ore agoBogdan Andone critică noile reguli din arbitraj: „O dată este fault, de două ori nu este, nu mai înțelegi nimic!”
FC Argeș a pierdut fără drept de apel partida disputată contra FCSB, scor 0-2,...
By Ultras24



