Poli Timișoara Femina a anunțat că se retrage din SuperLiga Feminină și se va înscrie în Liga2!
Echipa de fotbal feminin din Banat a terminat pe locul patru în campionat, după ce la intrarea în play-off se afla pe prima poziție.
”Am început acum trei ani un proiect ambițios în care am crezut cu toții și pentru care am muncit zilnic. Din păcate, nu am reușit să ne atingem obiectivul. Sezonul trecut am fost atât de aproape de titlul de campioană, pierdut în ultima etapă. Iar în acest sezon, deși păream favoriți la începutul primăverii, ne-am îndepărtat de trofeu etapă cu etapă, terminând pe locul 4.

Ne luăm timp să ne tragem sufletul și să începem apoi pregătirile pentru sezonul 2025-2026, când ne propunem să revenim pe prima scenă a fotbalului feminin românesc.

Mulțumim pentru munca depusă în acești trei ani managerului Mirel Albon și staff-ului său – Petru Țurcaș, Alin Crișanov, Sabina Scurtu, Rodica Bogdan, Musab Al-Qatawneh, Alex Boncu, Gabriela Moț, Nelu Pera, Diana Coltofean. Mulțumim tuturor jucătoarelor care au luptat pentru culorile alb-violet în acest sezon. Tuturor le urăm mult succes în proiectele următoare!
Cei rămași, strângem rândurile. Obligatoriu înainte!”, a comunicat Poli Timișoara, pe Instagram.
Cu o zi înainte, jucătoarea Teodora Meluță, considerată „cea mai frumoasă fotbalistă din România”, și-a anunțat plecarea de la Poli Timișoara Femina prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele sociale.
”După o perioadă de 3 ani alături de Politehnica Timișoara, a venit momentul să îmi iau la revedere de la acest club.
Mă bucur că am avut ocazia să fac parte din acest proiect ambițios, dar, din păcate, nu am reușit să ne îndeplinim un vis.

foto/ Teodora Meluță/ Foto – Instagram@teeeomeluta
Am avut ocazia să întâlnesc multe persoane care m-au ajutat să mă dezvolt din punct de vedere profesional și uman, iar pentru asta o să fiu recunoscătoare.
Sper că fotbalul din acest oraș minunat să ajungă acolo unde ar trebui sa fie! Mulțumesc, Poli Timișoara Femina”, a transmis Teodora Meluță, pe Instagram.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
LIGA a II-a
/ 3 ore agoLiga 2 Casa Pariurilor – Programul etapei 13/ Trei meciuri se văd la TV
Liga 2 Casa Pariurilor programează sâmbătă, 8 noiembrie, nouă (9) partide din cadrul rundei...
By Bogdan Badiu -
Din Voleu
/ 6 ore agoOficial// Oțelul, Petrolul și UTA, noi termene de plată către foști jucători/ Câte etape de suspendare au primit Murgia și Selimovic
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită astăzi, 5 noiembrie, a...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoA încetat din viață marele antrenor Emerich Ienei/ Moment de reculegere înaintea tuturor meciurilor din SuperLiga, Liga 2 și Liga 3
Emeric Ienei a încetat din viață la vârsta de 88 de ani. Născut pe...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 10 ore agoLiga 3 – Programul etapei a 12-a/ Ora oficială de începe a meciurilor este 14.00/ Partida CSM Tg-Jiu vs Unirea Bascov se joacă în nocturnă!
Liga 3 programează vineri și sâmbătă, 7-8 noiembrie, partidele etapei a 11-a, prima a...



