Marius Șumudică speră să fie numit antrenor principal la Rapid. Stă cu telefonul deschis și așteaptă un apel de la principalul finanțator. Deocamdată, Dan Șucu a decis ca până la finele sezonului echipa să fie pregătită de Bogdan Lobonț și Adrian Iencsi.
Stresat de lipsa unui loc de muncă, dar mai ales speriat că nu va fi alesul lui Dan Șucu, nici de această dată, Șumudică a început să o dea în promisiuni.
„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine și m-au sprijinit. Pun în paranteză comportamentul meu neadecvat, exuberant la un moment dat, ieșit din tiparul unui antrenor de fotbal.

Marius Șumudică – arhivă – playsport
Vreau să spun un singur lucru. Nu fac promisiunea asta doar ca să ajung la Rapid sau ca să-i intru în grații domnului Șucu. Eu mi-am propus, îmi propun și cred că s-a văzut în ultimul timp, că de 3 luni nu am mai apărut absolut nicăieri.
Mi-am propus ca Șumudică să fie alt Șumudică. Mi-am promis mie și vă promit și vouă că nu o să mai vedeți un Șumudică care să danseze, care să atragă doar lucrurile negative din partea foarte multor oameni care fac comentarii.
Eu consider că astfel de manifestări nu trebuie să facă parte din portofoliul unui antrenor. Sunt de acord. Mi-a spus-o un mentor de-ai mei, Mircea Lucescu, pe care-l venerez.
Eu trebuie să mă concentrez mai mult la meseria de antrenor, să fiu mult mai concentrat la ce fac, pentru că potențialul meu este foarte mare. Consider că am un potențial foarte mare, cred că pot da fotbalului mult, mult, mult mai mult decât am dat până în momentul de față”, a afirmat Șumudică la „Fotbal Club”, pe DigiSport.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoȘumudică, prea bun pentru „Bună seara, domnule Becali!”/ CFR Cluj a bătut-o pe FCSB/ Ce au avut de spus cei doi antrenori
FCSB pornea ca favorită în meciul cu CFR Cluj, cândva un derby, însă pe...
-
Fotbal Intern
/ 12 ore agoCraiova se impune fără emoții în fața Voluntariului/ Ce a declarat Felipe Coelho/ Adrian Cojocaru a dictat trei penalty-uri, unul ratat de Etim
Universitatea Craiova, campioana en-titre, a învins-o fără prea mare efort pe FC Voluntari, scor...
-
Din Voleu
/ 15 ore agoSuperLiga – LPF a anunțat programul etapelor 7 și 8
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal au comunicat programul etapelor 7 și...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 15 ore agoSepsi s-a abonat la remize, Farul pâlpâie intermitent/ Golurile s-au marcat în 3 minute
Sepsi și Farul au încheiat nedecis, scor 1-1, într-o partidă disputată în etapa cu...



