Laszlo Balint a debutat cu o victorie pe banca Petrolului, 2-1 împotriva Universității, în deplasare. Golurile formației prahovene au fost marcate de nou-intrații Irobiso și Jyry.
La flash-interviul susținut după partida disputată pe Cluj Arena, Laszlo Balint s-a declarat fericit de rezultat și mulțumit de atitudinea tuturor jucătorilor care au evoluat contra formației clujene.

Fiecare jucător este foarte important, indiferent de minutele pe care le joacă. Vreau să-i felicit pe băieți, a fost o victorie obținută pe un teren unde se câștigă greu puncte și, mai ales, se obțin victorii.
Am avut foarte mare încredere în toți jucătorii. Nu mi-a fost ușor să aleg ”primul 11”. Mă bucur că Irobiso și Tommy au reușit să marcheze. Le-am transmis jucătorilor că trebuie să aibă încredere în ei și să-și arate adevăratul potențial.
Vreau să rămânem echilibrați, mai avem meciuri de jucat. Vreau să ne uităm doar în sus de acum. Băieții vor avea puțin liber, o să savurăm această victorie.
Trebuie să fim la fel de motivați și în partida următoare. Sper să avem mai multă claritate. Vreau să păstrăm aceeași linie și să-i bucurăm pe suporteri. Le mulțumim că ne-au sprijinit în acest meci dificil”, a afirmat L. Balint.
În runda a V-a, Petrolul Ploiești o va întâlni, pe teren propriu, pe UTA Arad.
De citit și:
Sabău își reproșează că nu a schimbat sistemul de joc, la 1-2, dar nu-i iartă nici pe jucători
Superliga – Play-out/ Rezumat Video/ „U” Cluj vs Petrolul 1-2 (0-0)// Rezultat întors de „rezerve”
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 10 ore agoSuperLiga – Play-off// Live Text – Dinamo – U Cluj 2-1/ „Câinii” au mușcat din liderul SuperLigii/ Rezumat Video/ Golurile s-au marcat în 9 minute!
Dinamo a învins U Cluj, scor 2-1, în runda 5 din play-off. Formația bucureșteană...
-
Din Voleu
/ 12 ore agoClaudiu Niculescu, la finalul meciului pierdut de Slobozia la Miercurea Ciuc: „Nici ei nu știau ce să mai ceară. Căutau să găsească ceva!”/ Vezi rezumatul partidei!
Unirea Slobozia a pierdut partidă jucată la Miercurea Ciuc, contra FK Csikszereda, scor 2-3,...
By Ultras24 -
Champions League
/ 16 ore agoTopul mondial al academiilor care au generat cele mai mari venituri din transferuri
CIES Football Observatory a publicat un studiu care analizează primele 100 de cluburi din lume ce...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoLiga 2 – Etapa 4 – Play-out// Victorii importante obținute de Olimpia SM și CS Tunari/ 6 goluri în meciul de la Câmpulung Muscel/ CS Dinamo și ACSM Reșița, învinse în prelungiri!/ Play-off – Sepsi câștigă la Târgoviște!
Play-out-ul Ligii 2 Casa Pariurilor a programat sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 11.00,...




