Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a 24-a:
PORTAR
Răzvan Sava (CFR Cluj) – Intervenţiile tânărului portar, dintre care trei decisive, au avut un rol important în victoria reuşită de clujeni pe „Ilie Oană”.
FUNDAŞI
Ştefan Vlădoiu (Universitatea Craiova) – A avut o prestaţie consistentă. Urcările lui în atac au pus presiune pe adversari.
Ionuţ Larie (Farul Constanța) – Şi-a mobilizat excelent colegii, făcându-i să creadă că pot pleca neînvinşi. A ajuns la şapte goluri marcate.
Alexandru Benga (UTA Arad) – Căpitanul arădenilor a fost ca un zid în faţa adversarilor. Şi-a condus echipa spre un nou succes.
Matheus Mascarenhas (FC U Craiova 1948) – O evoluţie solidă în partea stângă. A participat la primul gol înscris de olteni.
MIJLOCAŞI
Baba Alhassan (FCSB) – A fost la înălţime pe toată durata partidei. A devenit primul jucător care a marcat pentru două echipe în ediţia curentă (un gol pentru FCSB / două goluri pentru FC Hermannstadt).
Alexandru Creţu (Universitatea Craiova) – Mijlocaşul Universităţii Craiova a înscris pentru a cincea oară în campionatul curent, în care mai are şi două pase decisive.

foto// UCVOficial
Kader Keita (CFR 1907 Cluj) – A marcat golul care a readus-o pe CFR în joc, reuşita sa fiind una de mare calitate.
ATACANŢI
Juan Bauza (FC U Craiova 1948) – Pe lângă golul fabulos reuşit, a participat la majoritatea acţiunilor ofensive iniţiate de craioveni.
Albion Rrahmani (FC Rapid 1923) – Din nou, vârful giuleştenilor şi-a trecut numele pe tabelă. A ajuns la opt goluri marcate în nouă jocuri.
Eric Omondi (UTA Arad) – A fost jucătorul care a făcut diferenţa în duelul cu Universitatea Cluj, în care a înscris de două ori şi a oferit o pasă decisivă.

ANTRENORUL ETAPEI
Bogdan Andone (FC Botoşani – FOTO) – A crezut în şansa echipei! Inspirat la schimbări, Lopez şi Mouaddib au marcat, iar tânărul Mitrov a pasat decisiv la golul victoriei.
De citit și:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Rugby
/ 4 ore agoRomânia învinge Samoa, 38 la 37, la ultima fază a meciului și obține prima victorie în ediția inaugurală Nations Cup
Echipa națională de rugby a României a obținut primul succes din ediția inaugurală a...
By Silviu Coman -
Cupa României 2026/2027
/ 16 ore agoCupa României Betano – Rezultatele celor 7 finale regionale – Câștigătoarele s-au calificat în primul tur al competiției
Sâmbătă, 18 iulie, s-au disputat cele șapte finale regionale, câștigătoarele calificându-se în primul tur...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 16 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ CSU Craiova vs. UTA 4-0/ Scor exagerat, dar victoria e victorie!/ Rezumat Video/ Finalul le-a fost fatal arădenilor
Universitatea Craiova a surclasat-o pe UTA Arad, scor 4-0, în prima etapă a noului...
-
Fotbal Intern
/ 21 de ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ Oțelul Galați vs. CFR Cluj 2-1/ Gălățenii obțin victoria în ultimele minute/ Rezumat Video/ „Feroviarii” – niciun transfer înregistrat!
Oțelul Galați a învins CFR Cluj, scor 2-1, în prima rundă a noului sezon...
By Bogdan Badiu



