Ionuț Rada (foto 1), fost coleg de echipă cu Cristi Tănase alias „Dodel” la Steaua, le solicită cluburilor să se implice în educația fotbaliștilor.

Cristi Tănase a fost prins drogat la volan, miercuri seara, într-o localitate din apropierea Piteștiului. Dodel a fost oprit pentru un control de rutină la marginea orașului, spre comuna Bradu.
Cum polițiștilor li s-a părut ciudat atât comportamentul lui, cât și modul în care îi privea, i-au pus fiola, dar etilotestul a arătat că nu consumase alcool. Pasul următor a fost, firește, testarea cu aparatul drugtest. Acesta a ieșit pozitiv la o substanță stupefiantă, așa că polițiștii l-au dus la spital, unde i-a fost recoltat sânge, pentru a stabili ce drog a consumat.
Fostul fotbalist a fost dus, apoi, la audieri și a rămas fără permis de conducere pe perioada cercetărilor, fiindcă i-a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor interzise.

În vârstă de 36 de ani, Cristi Tănase (foto 2) a jucat, printre alte echipe, și la FCSB, unde a fost căpitan și a câștigat titlul de campion, în 2015. Dodel a fost, de asemenea, și ”decarul” echipei naționale.
„Știrea din această dimineață cu un fost coleg depistat pozitiv cu o substanță stupefiantă la un control de rutină de către polițiștii biroului rutier, este un alt semnal de alarmă că sportivii sau foștii sportivi au nevoie de o educație sportivă, de sprijin, de ajutor.
Atrag atenția de foarte mult timp asupra cluburilor din România să se implice urgent în educația sportivilor.
Nu este doar despre performanță, un club responsabil știe că generația actuală si nu numai este expusă unei realități dure în afara terenului, si mai ales după terminarea carierei.
LA MODĂ NU ESTE SĂ TE DROGHEZI
LA MODĂ ESTE SĂ TRĂIEȘTI”, a scris Ionuț Rada pe contul personal de Facebook.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ o oră agoAndrei Nicolescu – pas în spate/ Ultrașii dinamoviști au înregistrat o primă victorie în „războiul” noii siglei/ Protestul ia o altă față
Oficialii clubului Dinamo București, cu președintele Andrei Nicolescu în frunte, s-au întâlnit cu reprezentanții...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoLiga 3 – Un număr de 18 partide se dispută vineri în runda 7 play-off și ultima din play-out/ 13 echipe sunt deja retrogradate. Au mai rămas cinci locuri!
Campionatul Ligii 3 a programează vineri și sâmbătă, 15-16 mai, partidele rundei cu numărul...
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoNews Liga 2 – Corvinul și-a prezentat echipamentul pentru SuperLiga
Corvinul Hunedoara, promovată în SuperLiga României la finalul partidei cu FC Voluntari, scor 2-0,...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoFRF a organizat tabăra finală de selecție pentru formarea viitorului lot U15/ Au participat 100 de juniori, 88 din țară, din peste 2000 monitorizați
În perioada 11-13 mai, la Centrele Naționale de Fotbal Buftea și Mogoșoaia a avut...
By Ultras24
Cele mai citite
Oficial// Două "catastrofe" delegate să împartă dreptatea la CSU Craiova vs. U Clujmai 14, 2026Codin Samoila

