Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani, urmează să-l anunțe pe Liviu Ciobotariu ca noul tehnician al formației moldovene.
Tehnicianul s-a despărțit de Sepsi pe 29 noiembrie, contractul cu formația covăsneană fiind reziliat pe cale amiabilă. Imediat, Ciobotariu a fost ofertat de Dinamo București, însă a refuzat oferta clubului bucureștean.
UPDATE// ora 13.00 – Liviu Ciobotariu nu se grăbește să semneze cu Valeriu Iftime. căruia i-ar fi cerut câteva zile de gândire. Tehnicianul ar fi primit o ofertă de la un club din zona Golfului. Ciobotariu a mai negociat cu o echipă din Arabia Saudită, dar negocierile au picat.
UPDATE// ora 12.48 – Valeriu Iftime i-a garantat lui Ciobotariu achiziționarea a cel puțin 5 jucători, aceasta fiind una dintre condițiile puse de tehnician pentru a semna cu Botoșani.

Acum, Ciobotariu și-ar fi dat acordul verbal de a prelua FC Botoșani, iar în cursul zilei de astăzi sau cel târziu măine, 28 decembrie, urmează să semneze un contract pe aproximativ 6 luni, obiectivul fiind salvarea echipei de la retrogradare.
Liviu Ciobotariu a mai antrenat-o pe FC Botoșani între 2018 și 2019, după care a devenit selecționerul naționalei Libanului.
Pe 25 decembrie, Valeriu Iftime a anunțat pe facebook că se află în plăcuta situație de a se înțelege cu un antrenor important, care ar fi pe placul suporterilor.
„Caut acum și sper să găsesc un antrenor care să vă placă. În două zile o să-l anunțăm. După care o să mai fac niște transferuri și vă asigur că vom lupta până în ultima zi pentru a nu ajunge în liga a doua. Să fiți convinși că avem încă foarte multe lururi de spus!
Adică avem speranță, avem argumente și avem toate instrumentele necesare pentru a lupta și pentru a face fotbal la Botoșani.”, scria Iftime pe Facebook, în ziua de Crăciun.
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano – Faza grupelor/ Programul primei etape, pe zile și ore!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 46 de minute agoMoldovenii străpung „valul 6” și obțin primul succes, 1-0 contra Csikszereda
Primul succes al FC Botoșani în actuala stagiune a SuperLigii a venit în runda...
By Silviu Coman -
Din Voleu
/ 4 ore agoNews Liga 2 – Primul tehnician demis în sezonul 2026/2027 – Daniel Oprița, ofertat să-l înlocuiască pe cel demis
Chindia Târgoviște – locul 8, două victorii și două înfrângeri, 6 puncte, golaveraj 7...
-
Cupa României 2026/2027
/ 7 ore agoCupa României Betano – Faza grupelor/ Programul primei etape, pe zile și ore!
Federația Română de Fotbal și deținătorii drepturilor tv au stabilit programul primei etape din...
-
Fotbal Intern
/ 8 ore agoLiga de Tineret& Liga Elitelor U17 – Etapa 4/ FCSB, lider la ambele categorii de vârstă/ La „tineret” – Seria Vest, patru echipe împart prima poziție
Liga de Tineret și Liga Elitelor U17 au programat duminică, 23 august, meciurile din...
By Ultras24



