Petrolul Ploiești l-a transferat ieri, 12 iunie, pe mijlocașul costarican Alejandro Bran, iar azi, sâmbătă 13 iunie, a anunțat că a ajuns la un acord scris cu un fotbalist portughez.
- La începutul lunii iunie, atacantul Robert Jerdea (22 de ani, ex- CSM Reșița) a semnat un contract pe trei sezoane cu clubul ploieștean.
Noul jucător al Petrolului este Rodrigo Martins, în vârstă de 27 de ani, care evoluează ca extremă pe ambele benzi ale terenului, ultima dată în tricoul Lusitania FC (Liga 2 – Portugalia).
„Născut la Faro, Rodrigo Miguel Forte Paes Martins se va afla în fața primei experiențe într-un campionat străin, după ce, de-a lungul carierei sale, a jucat în primele două eșaloane din Portugalia.
Extremă de meserie și putând evolua pe ambele benzi ale terenului, Rodrigo Martins (1.77 m) are 41 de prezențe și 3 goluri marcate în prima divizie portugheză, în tricoul lui GD Estoril Praia și Portimoense SAD, dar și 122 de apariții și 7 goluri înscrise în cea de-a doua ligă lusitană, pentru CD Cova de Piedade, SC Covilha, CD Mafra, SC Leixoes și, în ultimul sezon, FC Lusitania (17 jocuri disputate în stagiunea 2025/2026).

Bun venit, Rodrigo Martins!”, este comunicatul clubului plieștean.
150.000 de euro este cota de piață a lui Ricardo Martins, potrivit Transfermarkt.com.
Oficial// Un mijlocaș costarican a semnat cu Petrolul Ploiești
Fotbal Feminin
Informare FRF – Ghidul pentru părinți – relația cu agenții
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano – Rezultatele celor 36 de partide disputate în Turul 1
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 minute agoComitetul Executiv al FRF a suspendat subiectul FIFA/ Răzvan Burleanu, poziție anti-planul propus de Infantino/ Vezi cele 24 de hotărâri adoptate de C.Ex. FRF
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a adoptat miercuri, 29 iulie, un set...
By Ultras24 -
Fotbal Feminin
/ o oră agoInformare FRF – Ghidul pentru părinți – relația cu agenții
Federația Română de Fotbal a publicat ieri, 29 iulie, un amplu material destinat familiilor...
By Ultras24 -
Champions League
/ 12 ore agoChampions League – Campioana României, eliminată de campioana Bulgariei!/ Craiova vs KuPS – turul 3 preliminar Europa League!
Universitatea Craiova a remizat cu Levski Sofia, scor 2-2, în al doilea meci din...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoComunicat FRF – Regulament de cooperare între cluburile din Superligă și Liga 2
În sedința Comitetului Executiv al FRF de azi, 29 iulie, s-a aprobat Regulamentul de Cooperare...
By Ultras24
Cele mai citite
News Alert// FRF a stabilit "scorul final" al meciului trucat Jiul Petroșani vs. Vulturii Fărcășești: 171 de luni de suspendare, licență antrenor suspendată și amenzi de 375.000 de euro!iulie 28, 2026Ultras24


