Connect with us

Fotbal Intern

Baraj 1 – Menținere/ Promovare – Manșa tur// Chindia – Farul 3-3/ Rezumat Video/ Partidă incredibilă la Târgoviște, cu 6 goluri, decizii controversate de arbitraj și o ratare cum rar se vede!

Șase goluri la Chindia – Farul Constanța, scor 3-3, manșa tur a primului baraj pentru menținere/ promovare în SuperLiga, cine ar fi crezut?

Chindia a condus cu 1-0, însă Farul a punctat de două ori în minutule 53 și 58 și părea că se îndreaptă spre o victorie logică. Jucătorii Chindiei au avut resurse nebănuite și Daniel Florea a restabilit egalitatea (70), pentru ca Ivan Pesic, după o ratare cum rar se vede, a înscris pentru 3-2, cu un șut din afara careului!

Golul 6, de 3-3, a fost marcat de Jovan Markovic, iar în prelungirile reprizei a doua, Radaslavescu și Cojocaru au irosit două imense ocazii!

MOMENTE IMPORTANTE:

Minutul 90+5 – Arbitrul Marcel Bîrsan pune capăt acestei partide absolut nebune, cu 6 goluri și răsturnări incredibile de scor dar și cu o ratare cum rar se vede!

Minutul 90+5 – Radaslavescu și Cojocaru ratează în ultimele secunde ale meciului!

Minutul 88 – GOOOLL FARUL – Jovan Markovic înscrie cu o lovitură de cap, din apropierea porții Este 3-3!

Minutul 80 – GOOOLL CHINDIA – Ivan Pesic înscrie pentru 3-2, cu un șut din afara careului, după ce mingea a lovit bara din dreapta portarului înainte de a intra în poartă!

foto – captură Digi Sport TV

Minutul 78 – RATAREA SEZONULUI în FOTBALUL ROMÂNESC îi APARȚINE lui IVAN PESIC!!!

Minutul 70 – GOOOLL CHINDIA – Honciu trimite o pasă în adâncime pentru Daniel Florea și vetaranul din atacul Chindiei îl execută pe Rafael Munteanu!

foto – captură Digi Sport TV

Minutul 58 – GOOOLL FARUL – Alexandru Ișfan ia o acțiune pe cont propriu, trece în viteză de un adversar și, după ce-l fentează și pe Doukoure, trimite puternic, cu stângul, în vinclu!

foto – captură Digi Sport TV

Minutul 53 – GOOOLL FARUL – Denis Alibec restabilește egalitatea, deși nu suntem siguri că balonul a trecut linia porții cu întreaga circumferință!

Minutul 48 – Isvoranu intervine decisiv la reluarea lui Ionuț Larie, în urma centrării lui Denis Alibec.

Minutul 46 – Start în repriza a doua. Schimbare în formația constănțeană. David Maftei i-a luat locul lui Gustavo Marins.

Minutul 45+8 – Este pauză la Târgoviște.

Minutul 45+3 – Ocazie imensă Chindia! Doru Popadiuc reia din 6 metri, poziție centrală, însă Rafael Munteanu are un reflex senzațional și respinge în lateral.

Minutul 45 – Prima repriză a fost prelungită cu 7 minute!

Minutul 39 – Isvoranu blochează mingea expediată de Ișfan. Farul domină cu autoritate de minute bune, însă defensiva Chindiei nu intră în panică.

Minutul 22 – GOOOLL CHINDIA – Gafă colosală a portarului Rafael Munteanu la o un balon centrat lung de Martac și Doru Popadiuc înscrie din 3-4 metri! Reușita Chindiei este analizată în camera VAR!

foto – captură Digi Sport TV

Cei doi arbitri se chinuie să găsescă un motiv pentru a anula golul și-l cheamă la monitor pe Marcel Bîrsan. Reluări, după reluări, niciun motiv, iar centralul arată centrul terenului! Chinul lui Andrei și Chivulete de a-i da o mână de ajutor Farului a durat 7 minute!

 

Minutul 15 – Doumtsios obține a doua lovitură de colț pentru Chindia. Centrarea din corner este respinsă ușor de jucătorii Farului.

Minutul 13 – Alexandru Ișfan șutează defectuoos dintr-o poziție bună.

foto – captură Digi Sport TV

Minutul 1 – A început partida de la Târgoviște.

CHINDIA vs. FARUL 3-3

A marcat: Doru Popadiuc (22), Daniel Florea (70), Ivan Pesic (80) – Denis Alibec (53), Alexandru Ișfan (58), Jovan Markovic (88)

CHINDIA: Isvoranu – Martac, Bilali, Celea, Brumă (65, Munoz) – Doukoure, Honciu (76, I. Roșu), Popadiuc (65, R. Mihai) – Pesic, Florea (76, A. Pandele), Doumtsios

Rezerve: Contra – Mboumbouni, I. Roșu, R. Mihai, Necșulescu, S. Jurj, Pandele, Munoz, B. Petre/ Antrenor: Nicolae Croitoru

FARUL: R. Munteanu – Furtado, Larie, Sîrbu, Marins (46, D. Maftei) – Dican, Vînă – Grigoryan (74, I. Cojocaru), Ișfan (82, J. Markovic), Tănasă (82, R. Tănasă) – Alibec 

Rezerve: Buzbuchi – Ș. Duțu, G. Iancu, Țîru, Radaslavescu, Markovic, I. Cojocaru, Ramalho, Maftei/ Antrenor: Flavius Stoican

Arbitru: Marcel Bîrsan/ Asistenți: Adrian Ghinguleac și Ionuț Neacșu/ Arbitru VAR: Florin Andrei/ Arbitru AVAR: Andrei Chivulete

Program baraj menținere/promovare în Liga 1

Manșa tur

Sâmbătă, 23 mai, ora 17:30

Chindia Târgoviște – Farul Constanța 3-3

Duminică, 24 mai, ora 17:30

Hermannstadt – FC Voluntari

Manșa retur – Duminică, 31 mai, ora 20:30 – Farul Constanța vs. Chindia Târgoviște/ Luni, 1 iunie, ora 20:30 – FC Voluntari vs. Hermannstadt

REZUMAT VIDEO:

Advertisement Mercato Vara 2026

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Fotbal Intern